Editorial LA ŢINTĂ - Grija faţă de viitor

Written by Doru BOBI on 26 Martie 2017.

Cu toată sinceritatea, vă mărturisesc că n-am fost un copil răsfăţat. Viaţa nu le-a permis părinţilor mei să fie mămoşi. De fapt, nici nu era felul lor de a fi. Poate din cauza asta am fost un ambiţios. Am vrut mereu să fiu peste colegii răsfăţaţi. Şi cum nu le puteam sta în faţă din punct de vedere material, ţineam să le demonstrez că ştiam mai multe decât ei. Pe vremea copilăriei mele, dincolo de orele de şcoală, de programele radio şi sărăcuţele de televiziune, de bază pentru a te informa erau cărţile. Şi cum am avut nişte profesori minunaţi, am devenit un cititor pasionat. Mi-aduc aminte că strângeam bănuţii primiţi de la părinţi pentru o gogoaşă şi un suc şi dădeam fuga să-mi cumpăr cărţi. Eram înscris şi la bibliotecă, făceam schimburi cu colegii care îmi împărtăşeau pasiunea şi mă mai împrumutam şi de la profesorii mei. În cursul gimnazial - cum este acum - am avut şansa să învăţ Istorie şi Geografie cu un împătimit patriot, l-am numit pe Nicu Trăznea. De la dumnealui am citit o sumedenie de cărţi, la lampa cu petrol, pentru că abia se electrificau satele noastre. Apoi, în anii de liceu, d-na Unteanu m-a atras spre obiectul pe care-l preda, Limba franceză, dându-mi să citesc cărţi poliţiste din seria comisarului San Antonio. Asta pentru că mă descoperise cu "Ocolul pământului în 80 de zile", de Jules Verne, pe care o studiam cu dicţionarul, încercând să prind subtilităţile limbii lui Voltaire. Adevărul este că devorasem cartea respectivă în româneşte şi-mi era mai uşor să-mi satisfac pasiunea pentru limbi străine. Ca să n-o mai lungesc, am avut rezultate bune la şcoală. Dar dincolo de ele, pot spune că am plecat cu baza pentru a-mi forma o un bagaj de cunoştinţe culturale cu care să nu mor de foame în viaţă şi să evit - pe cât posibil - să mă fac de râs. O precizare se impune: în vremurile copilăriei şi adolescenţei mele, copiii de la ţară se puteau rupe de condiţia de sclavi ai gliei şi de coada vacii numai dacă reuşeau să termine cursurile unei facultăţi şi să se angajeze la oraş!

Deci, puteţi trage concluziile de rigoare vizavi de lipsa de motivaţie pentru tinerii din zilele noastre, cărora părinţii le pun la dispoziţie cu inima largă tot ceea ce le-a lipsit lor. Iar faptul că o diplomă de facultate mai mult cumpărată decât meritată nu le oferă siguranţa unui loc de muncă şi perspective de viitor, nu-i mai face atât de dornici de a încerca să înţeleagă măcar lumea în care trăiesc. Pentru majoritatea lor, a face bani rapid a devenit o problemă existenţială. Cei ce au totul de-a gata îşi umplu timpul cu satisfacerea micilor plăceri, lăsându-se tentaţi de orice li se pare interesant. Din păcate, trebuie s-o spun fără reţineri, nici profesorii de acum nu prea mai au vocaţia de apostoli a dascălilor mei. Şi dumnealor se vor veşnic tineri şi caută să trăiască în acelaşi ritm cu elevii lor, cu consecinţele de rigoare, dacă mă înţelegeţi... Tocmai de aceea m-am bucurat enorm când am văzut că sunt, totuşi, oameni din cadrul administraţiilor publice locale preocupaţi de atragerea copiilor spre învăţătură. Ultimul exemplu a fost sâmbătă, la Corbi. Primarul Virgil Baciu a avut iniţiativa de a stopa depopularea comunei prin stimularea natalităţii. Gestul de a premia naşterea unui copil cu 1.000 lei este simbolic, căci nu se creşte şi nu se face om de nădejde cu asemenea sumă. Dar nu poate fi trecută cu vederea inteligenţa consilierilor locali care au marşat la iniţiativa primarului. La Valea Iaşului, acum câţiva ani, primarul Nicolae Barbu a propus şi a obţinut aprobarea aleşilor comunei pentru premierea elevilor cu rezultate bune la concursurile şi olimpiadele şcolare, dar şi la Evaluarea Naţională ori la Bac. Şi nu numai a lor, ci şi a profesorilor care i-au pregătit! La Curtea de Argeş, în timpul mandatelor primarului Nicolae Diaconu, asemenea premieri au fost flori rare, oricât au cerut Ion Şerban sau Vasile Sabie - omul care a şi contribuit la sponsorizarea unor concursuri şcolare din propriul buzunar. Pretextul a fost lipsa unui regulament de premiere care nu s-a întocmit în cei opt ani cât Ninel Diaconu "a domnit" în Oraşul Regal. Din punctul meu de vedere, este ruşinos că aleşii din nişte comunităţi rurale sunt mai grijulii cu viitorul reprezentat de copii decât cei municipali. Dumnealor le-aş cere să iasă din falsul câmp tactic în care s-au cantonat şi să reţină faptul că suprema dovadă de dragoste şi pentru copiii proprii este reprezentată de grija faţă de viitorul lor. Care nu poate fi rupt de educaţie, dacă nu vrem să ne pierdem ca naţie!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!