VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR - Doctori de doctori
Am folosit admirativ expresia manelistă din titlu, cu gândul la dragii noştri politicieni, cu gândul mai ales la parlamentari, că ei au CV-ul la vedere şi-şi pot etala titlurile. Jos pălăria, sus basca! Nu cred că România a mai avut vreodată un procent atât de mare de parlamentari cu diplome şi titluri universitare ca în ultimii ani. Colcăie de ştiinţă şi bubuie de inteligenţă Parlamentul (şi Guvernul) dâmboviţean.
Multe bazaconii apar prin presă, dar mai şi muncesc gazetarii. Cotrobăie prin dosare, numără, sintetizează, fac statistici, publică rezultatele, le lasă la vedere pe internet - drept care putem relua, impresionaţi (în bine, dacă mai e nevoie de precizare): la începutul anului 2014, dintre cei 27 de membri ai Cabinetului Ponta, 11 erau doctori (unul dintre ei fiind chiar dottore, nu spun care), iar alţi doi erau doctoranzi. Cam la fel în Parlament: peste 130 de aleşi sunt (la jumătatea anului 2015) doctori sau doctoranzi, cam un sfert, aşadar, majoritatea în drept şi economie (că de-aia duduie şi una şi alta), dar şi în calculatoare, agronomie, chimie, management, viticultură, fizică, arte vizuale, sociologie, securitate naţională, medicină, matematică, ştiinţe militare, medicină veterinară, filologie, relaţii internaţionale, inginerii de tot felul (nu şi financiare, acelea nu apar în CV, apar eventual în dosarul de la DNA), marketing, petrol şi gaze, silvicultură, istoria culturii, geotehnică şi fundaţii, lingvistică - şi vor mai fi fiind şi altele. Unii erau doctori dinainte de a ajunge aleşi, mulţi şi-au semnat teza după aceea. Câţiva, puţini, au început un program de doctorat, dar l-au abandonat, absorbiţi de activitatea legislativă, dedicându-se muncii în folosul societăţii (formulare uşor nefericită, pentru că se foloseşte şi pentru a numi o pedeapsă, pentru vini uşoare), sau pur şi simplu pentru a da un exemplu doctorilor acuzaţi de plagiat. Ei, nu vă faceţi că n-aţi auzit, despre unele dintre tezele aleşilor se spune că sunt copiate, nu neapărat de ei, au angajat un negrişor, eventual chiar pe autorul cărţii/cărţilor din care a fost compusă teza, ca să nu facă scandal dacă se află. În fond, care-i problema? Cărţile din cărţi se scriu, iar dacă vreun chiţibuşar, individual sau la nivel de comisie a ministerului de resort, chiţăie cumva, ignorăm chiţibuşarul individual şi desfiinţăm comisia, că resortul e la noi, înfiinţăm una lărgită, să aibă mai multă greutate (prin adunarea kilogramelor membrilor ei), care să decidă că (bancul vechi, cu raţa), ’raţ’ai dreacului de ’telectuali chiţibuşari!, nici vorbă de copy-paste, teza-i teză, dottorele rămâne doctor.
În categoria doctoranzilor care se mândresc cu abandonul se află şi două stele (căzute) ale politicii, Crin Antonescu şi Elena Udrea. Primul începuse un doctorat în istorie, a doua în... ştiinţe militare. Istoric, nu? Păcat că a renunţat, sunt vremuri în care un expert în plus în ştiinţe militare putea fi de ajutor. Puteam să-l trimitem (pe expert, de-aia "să-l", nu "s-o") într-o delegaţie la Moscova, să-i lămurească, în sfârşit, pe băieţii aceia încruntaţi, multi-decoraţi, cu şapca largă cât o antenă de satelit, din jurul lui Putin, că la Deveselu (dinadins au ales americanii localitatea asta cu nume zâmbăreţ) e un scut defensiv, iartă-i Aristotel pentru lipsa de logică, cum să te simţi ameninţat de un scut, care aşteaptă/invită rachetele să vină spre el, ca să aibă apoi doctorii în istorie ce să comenteze.
M-a luat valul, revin şi închei optimist: e de bine! Doctoratul e la modă. Alături de vilă/vile, cont/conturi, guşă/burtă, amantă (de durata unei legislaturi) - o diplomă de doctor. Da’ ce, numa’ voi? ’raţ’ai dreacu!...
la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!