TABLETĂ DE SCRIITOR: A fi generos cu toţi ceilalţi, cum eşti cu tine însuţi

Unii oameni sunt cât se poate de îngăduitori cu ei înşişi şi exigenţi cu toţi ceilalţi. 

Ba chiar şi în rândurile preoţimii s-a strecurat acest păcat al iertării de sine, al îngăduinţei exagerate faţă de propriile-i fapte, de unde şi expresia populară: „Să faci ce zice popa, nu ce face popa!” 

Evident că respectul meu faţă de slujbaşii bisericii este mare şi această aluzie la un dezacord moral nu este decât o excepţie. 

Chiar eu, într-o vreme, eram generos cu mine: îmi iertam unele scăderi, comodităţi sau lenevie, acceptam câteva ieşiri neconforme cu normele comportamentului civilizat (şi încă altele, pe care nu le mai amintesc, fiindcă, în tabletele mele încerc s-o fac pe moralistul)…

Dar apoi mi-am dat seama cât de mult greşesc şi am înţeles că drumul ascensiunii mele artistice nu poate înainta decât pe câmpul înflorit al sincerităţii faţă de idealul ales, al cinstei şi exigenţei faţă de sine. Numai astfel… (dar mă feresc să mă laud)…, în sfârşit: fiind tot mai exigent cu mine, am reuşit să obţin deja unele succese statornice. 

Deci titlul meu iniţial „A fi generos cu toţi ceilalţi, cum eşti cu tine însuţi” nu mai corespunde atitudinii mele exigente de acum; mai de grabă, sunt generos cu alţii şi mai exigent cu mine. 

Dar şi aşa trebuie lămurite unele nuanţe: generozitatea noastră faţă de cei din jur depinde de vârsta acelora, de gradul lor de cultură, de forţa lor de înfăptuire şi de mediul social din care provin. 

O generozitate bine ponderată este folositoare; o generozitate exagerată îndeamnă la comoditate şi lenevie. 

Deci şi binefacerea trebuie dozată în funcţie de om şi de împrejurimi, în aşa fel încât să-i fie folositoare. 

 

 

Pin It