Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 29 martie 2024 11:11

Sonja Lucien, artist-cetăţean european: „Curtea de Argeş mi-a schimbat viaţa!”

Pictoriţa daneză care a vernisat săptămâna trecută o nouă expoziţie la CCA este pentru a treia oară în urbea Basarabilor. „Acum patru ani, am venit aici cu nişte prieteni pictori italieni la invitaţia lui George (nota red. - academicianul Păun). Anul următor am revenit şi am cumpărat nişte statuete ale lui Budha, pentru că mi se spusese că acestea pot avea rol benefic, în sensul de a schimba în bine cursul vieţii. Şi chiar aşa s-a şi întâmplat: am făcut schimbări în viaţa personală, în cea artistică şi existenţa mea este acum mai împlinită. Poate şi de aceea am acceptat cu plăcerea invitaţia de a reveni aici, dincolo de prietenia care mă leagă de nişte oameni. Expoziţia de tablouri de acum este una autobiografică, prin care încerc să duc comunicarea cu lumea exterioară la un nivel superior". De reţinut ar fi faptul că ea mai poate fi vizionată la Centrul de Cultură şi Arte numai până mâine, deoarece de miercuri se va muta la Biblioteca Judeţeană de la Piteşti. Într-un interviu fulger, Sonja Lucien ne-a dezvăluit câteva din gândurile sale:

- Cum a fost primul dvs. contact cu Curtea de Argeş?

- Ca o foarte mare aventură, căci veneam pentru prima dată în România. Surpriza plăcută au fost oamenii de aici, foarte deschişi şi fără teama de a-şi exprima sentimentele, ceea ce n-am întâlnit în ţara mea. Pot spune că aici, în estul Europei, în acest spaţiu balcanic, m-am îmbogăţit sufleteşte. De aceea iubesc nu numai sudul Franţei, Florenţa italiană, dar şi ţările fostei Iugoslavii - unde am trăit o perioadă - şi, iată, şi România!

- Care este cea mai mare bucurie a vieţii dvs.?

- Să pictez, dar arta nu poate trăi fără contactul permanent cu oamenii. Liniştea studioului este bună pentru creaţie, dar numai când ai inima plină!

- După ani petrecuţi în Danemarca şi în alte ţări străine, vă simţiţi - artistic vorbind - mai aproape de stilul riguros de sorginte anglo-saxonă sau de cel latin, mai efervescent?

- Când mă aflu în Europa mă simt mai acasă decât la Copenhaga!

- Când veţi mai reveni la Curtea de Argeş?

- Atunci când voi fi pregătită şi, bineînţeles, când voi fi invitată.

 

 

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.