Între nuanţe şi amănunte

Nuanţele sunt diferenţieri de culoare şi sunete, observabile, care dau o bună parte a frumuseţii întregului.

Amănuntele sunt nişte nuanţe monotone, care pot fi neglijate; ele nu schimbă decât foarte puţin frumuseţea întregului - apar, uneori, doar pentru o încercare naivă de a fi confundate cu nuanţele. De ce mi‑am propus atunci, în această tabletă, să negociez între nuanţe şi amănunte? Tocmai pentru a face diferenţierea între ele: nuanţele sunt de natură artistică, pe când amănuntele au un caracter comun; ele aparţin tuturor oamenilor, care le întâlnesc în cale, pe când nuanţele se ivesc direct din simţurile noastre: apar în vis, alunecă pe retina unor ochi albaştri, vibrează în sensibilitatea urechilor unui muzician şi te învăluie cu un glas dulce de iubire. Viitorul artist, care a învăţat să diferenţieze nuanţele, a făcut deja primul pas pe calea împlinirii sale.

Să vă dau câteva exemple: forţa de sugestie a metaforelor, locul în faţă sau după substantiv al unor epitete bine alese şi faptul că tot ele devin adverbe, atunci când sunt aşezate lângă verb…

Putem vorbi şi despre timpul verbelor, care marchează nuanţe direct cerebrale în funcţie de oscilaţia diferitelor timpuri, pe scara trecutului sau viitorului; despre culori - care sunt nuanţele de percepere ale ochiului; despre acel parfum afrodiziac, izvorât direct din trupul unei fecioare, delicat parfumată cu juneţea ei, prin care îţi sugerează că s‑a îndrăgostit de tine, dorind iubirea ta masculină, deşi pari un domn mai în vârstă…

 

Pin It