Alexandru Odobescu - prozator, eseist şi istoric

(23 iunie 1834 - 10 noiembrie 1895)

S-a născut la Bucureşti, fiu al generalului Ioan Odobescu şi al Ecaterinei (născută Caracas). Începe studiile la Colegiul „Sf. Sava” din Bucureşti, iar din 1850 studiază la Universitatea din Paris arheologia şi literele. În anii studenţiei s-a apropiat de revoluţionarii români exilaţi în Franţa, cu deosebire de N. Bălcescu, a cărui mare personalitate l-a influenţat mult. 

Activitate şi crez literar

El a editat principala operă a lui Bălcescu „Românii supt Mihai-Voievod Viteazul”, adăugându-i o prefaţă, care reprezintă prima sinteză asupra vieţii şi activităţii marelui istoric şi revoluţionar. Sub influenţa ideilor revoluţionarilor exilaţi, tânărul Al.Odobescu a publicat în revista „Junimea română” articolul „Muncitorul român.” În acest articol, după ce descrie farmecul Bărăganului, în care „se aude, din timp în timp, câte un glas duios, cântând o doină tristă şi melancolică”, scriitorul formulează idei noi şi revoluţionare: „Negreşit, muncitorul e stâlpul României. De la dânsul să învăţăm a ne iubi patria. Dar a sosit timpul ca România să formeze toată o singură şi puternică naţiune, care se va destinde pe amândouă poalele Munţilor Carpaţi”…

Tot acum scrie poezia „Odă României”, realizată în manieră romantică pe baza antitezei trecut-prezent. Tot în perioada studiilor de la Paris a scris articolul „Bazele unei literaturi naţionale”, în care îşi precizează concepţia despre literatură. Mergând pe linia programului stabilit de revista „Dacia literară”, scriitorul Odobescu dezvoltă ideea caracterului popular al literaturii, afirmând că literatura „înalţă şi lărgeşte ideile unui popor şi curăţeşte morala unei societăţi”. El militează pentru o literatură caracterizată prin echilibru, armonia formei, simplitatea şi perfecţiunea compoziţiei. După anul 1855, când s-a întors în ţară, a scris nuvelele istorice „Mihnea-Vodă cel Rău” (1857) şi „Doamna Chiajna” (1860), ambele fiind scrise sub influenţa nuvelei lui Costache Negruzzi, după cum însuşi autorul mărturiseşte. În „Mihnea Vodă cel Rău” conflictul are loc între două familii de boieri – cea a armaşului Dracea şi cea a lui Pârvu Basarab. În manieră romantică este zugrăvită atmosfera lugubră în care moare bătrânul armaş Dracea. În „Doamna Chiajna” este prezentată o eroină romantică deosebit de energică. Prin cele două nuvele, Odobescu realizează două „scene istorice” romantice, excepţionale ca evocare istorică şi ca reconstituire a atmosferei epocii, deşi ca realizare artistică sunt sub valoarea operei lui Costache Negruzzi.

Opera capitală

Capodopera operei literare a lui Al.Odobescu este, fără îndoială, „Pseudokinegetikos”- o scriere cu totul originală. Autorul îşi numeşte cartea drept „epistolă scrisă cu gând să fie precuvântare la cartea Manualul vânătorului.” Această carte aparţine unui prieten al lui Odobescu, numit C.C.Cornescu, care-i ceruse să scrie o prefaţă la „Manualul vânătorului”. Plecând de la acest pretext, Odobescu brodează pe tema vânătorii un excepţional eseu în care este oglindită vânătoarea în principalele ramuri ale artei: muzică, pictură, sculptură, literatură, din toate timpurile şi de pe toate meridianele. Impresionează erudiţia autorului în ceea ce priveşte câmpul vast al culturii universale, talentul de scriitor şi pregătirea în domeniul artelor. Impresionează, de asemenea, paginile descriptive, tablourile de natură, cum este, de pildă, descrierea Câmpiei Bărăganului. Cartea este structurată în 11 capitole, având un motto  semnificativ: „difficiles nugae”- „nimicuri anevoioase”, care sugerează, după cum spunea Tudor Vianu, lipsa de pretenţii a autorului, dar şi truda cercetării. Primele trei capitole formează o amplă introducere la analiza diferitelor opere artistice care au ca temă vânătoarea. După ce mărturiseşte că nu are înclinaţii de vânător, autorul realizează o excepţională descriere a Bărăganului, o adevărată pagină antologică a artei descriptive în literatura română. Mândru că a petrecut şi el o parte din copilărie pe Câmpia Bărăganului, autorul exclamă: „Et in Arcadia ego” – „Şi eu am trăit în Arcadia”.

NOTA: Arcadia – regiune în vechea Grecie, socotită în Antichitate ca ţară a fericirii.

Începând cu capitolul al IV-lea comentează capodopere ale artei universale din domeniile sculptură, muzică, pictură, literatură, plecând de la opera scriitorului german Lessing „Laocoon sau despre limitele dintre artele plastice şi poezie”. Se opreşte mai întâi la sculptura antică „Diana cu ciuta”, apoi la sculptura medievală a lui Jean Goujon „Diana de Poitiers”, după care analizează gravura lui Albrecht Dürer „Sf.Hubert”. Capitolul al VI-lea este dedicat unor opere muzicale care au ca temă vânătoarea: „Wilhelm Tell”  de Rossini; „Anotimpurile” de Vivaldi; „Freischütz” de Weber. Capitolele al VII-lea şi al VIII-lea sunt consacrate picturii, insistând asupra pictorului olandez Rubens, pe care-l numeşte „acest domn al pictorilor flamanzi”. În capitolul al IX-lea se opreşte asupra literaturii ruse,  cu deosebire asupra lui Turgheniev, cu povestirile sale de vânătoare. Cea mai mare parte a capitolelor al X-lea şi al XI-lea este ocupată de basmul bisoceanului despre „Feciorul de împărat cel cu noroc la vânat”. Scriitorul relatează o călătorie prin Munţii Buzăului, unde a fost călăuzit de „un voinic bisocean, un fel de oacheş Apolon muntenesc, care cunoştea ca-n palmă toate cotiturile munţilor.”  Odobescu a rămas  impresionat  de felul cum vorbea bisoceanul şi a exclamat: „Aş da ani din viaţa-mi ca s-o pot scrie întocmai cum el o rostea, în acea limbă spornică, vârtoasă şi limpede a ţăranilor noştri”. Ultimul capitol, al XII-lea, numit de autor ca fiind „cel mai plăcut pentru cititor” este o glumă: constă din puncte de suspensie.

Capodopera lui Al. Odobescu, eseul „Pseudokinegetikos” este lucrarea unui umanist de tip clasic, nuanţat colorată de romantismul paşoptist şi, mai ales, de creaţia folclorică naţională, care-i dă nota specifică. Stilul acestei capodopere este acela al unui cărturar presărat cu expresii populare, este stilul omului de mare cultură, al savantului. Ca scriitor, Al.Odobescu aparţine perioadei literare postpaşoptiste (1860 - 1870), alături de alţi doi mari scriitori români care aparţin aleiaşi perioade: Nicolae Filimon şi B. P. Hasdeu.

 

Pin It