Umor tragic

„Râdem de ceea ce ne face frică”, spun psihologii şi, în general, psihologii ştiu ce spun. O formă instinctivă de apărare probabil. Râdem şi de întâmplări rare, neaşteptate, contrare normalului – de pildă, atunci când vedem pe cineva căzând. Ne-am obişnuit cu oamenii stând pe două picioare, verticali, sunt caraghioşi când ajung, dintr-o dată, cu picioarele în sus. Mă rog, râd de asta mai mult copiii, că adulţii, după ce au acumulat câteva căzături memorabile la CV, ştiind ce se poate întâmpla în timp ce spectatorii râd, sunt mai reţinuţi, ba chiar pot avea un frison osteoporotic care previne până şi zâmbetele. Râdem, de asemenea, de „rupturi” între aşteptare şi realizare, între introducere şi încheiere, reţetă tipică pentru bancuri şi epigrame. Nu dau exemple acum, vor apărea după ce intru în subiectul propriu-zis.

Războiul din Ucraina este subiectul acela. Nu se poate râde de un război, Doamne apără şi păzeşte!, dar nu m-am putut abţine să nu văd o glumă bună în decizia unor ţări europene, parcă Anglia (iertare Majestate: Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord) a fost prima, de a da Ucrainei, spre a se apăra de marele şi insistentul urs de la răsărit, arme neletale. Genial! O „ruptură” din numai două cuvinte! Când spui „armă”, deja vezi o ţeavă care fumegă, cu trăgaci la celălalt capăt, când spui „neletal” stai pe loc şi-ţi dai cu presupusul. Ce fel de arme are armata Albionului, care nu omoară, dar pot fi de ajutor împotriva bazucilor, kalaşnicoavelor şi mai ştiu eu ce rachete au pe acasă, amestecate printre samovare, greble şi unelte de pescuit, gospodarii separatişti de prin estul ţării din estul nostru? Fac o listă rapidă, ca exerciţiu de imaginaţie, cititorul o poate completa: puşti cu gloanţe oarbe, cel mult sparg timpanele, nu omoară decât dacă le foloseşti ca ghioagă, aşa că au probabil patul nu de lemn sau metal, ci din polistiren (extrudat, ca să nu se rupă deja în camionul care le duce pe front), bastoane de cauciuc, ţiuitori cu baterie, cam ca acelea care enervează maidanezii cu auzul bun şi-i amuză pe cei cu urechile defecte, bice de cânepă, aruncătoare de grenade transformate în aruncătoare de vată de sticlă, că e cel mai răspândit şi mai eficient praf de scărpinat, gumă de mestecat cu hilarioni, ca să-i facă pe soldaţii ruşi travestiţi în omuleţi verzi şi amestecaţi printre separatişti (sau invers, că nu ştiu care sunt mai mulţi) să râdă în timp ce mărşăluiesc spre Odesa şi citesc despre dotarea britanică a armatei ucrainene, praştii cu bile din miez de pâine, poze cu Churchill alături de Stalin, scriind procente pe hartă, la Ialta, sub privirile demn-vigilente ale lui Roosevelt, aste poze având pe dos lipici universal, ca să nu se mai dezlipească de degetele omuleţilor verzi tocmai pomeniţi mai devreme, care râd în drum spre Odesa, în timp ce Putin doar zâmbeşte, ca să nu-şi deranjeze, spun gurile rele, botoxul cu care şi-a întins pielea, de nu mai face riduri nici când se încruntă la Europa...

Apropo de coana Europa, nu mă pot abţine să nu reiau şi aici două epigrame „minskoviene”, arme neletale şi acestea, bieţi ghimpi de veghe puşi deja la vedere pe prima pagină a ziarului, cu ceva timp în urmă. Ziceam în prima: Merkel spre Hollande zâmbeşte./ Au semnat înc-un tratat,/ Dar nu ştiu ce au semnat,/ Că era scris în ruseşte. şi continuam în a doua: De-acum avem între state/ Două tipuri de tratate:/ Cele ce sunt respectate/ Şi cele la Minsk semnate. M-am pus rău cu tustrei cei numiţi, sper să nu începem un duel epigramistic, ei sunt trei, eu unul singur – iar dacă începem, măcar să se desfăşoare sub sigla „ghimpe de veghe”, nu, scuip în sân, „bâtă de veghe”, că nu ştiu cum se traduce „ghimpe” în niciuna dintre limbile implicate, o să traducă ei cum vor...

Pin It