Principele Nicolae a venit la Curtea de Argeş în "Drumul spre casă"!

Marţi seara, la Muzeul Municipal din Curtea de Argeş a avut loc lansarea cărţii “Drumul spre casă. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Principele Nicolae al României”, dedicată celui mai tânăr membru al Casei Regale.

Volumul descrie întâmplări din copilăria şi adolescenţa ASR Principelui Nicolae al României, vorbeşte despre primele sale călătorii şi expediţii, sporturile extreme pe care le practică, interesele şi activităţile întreprinse în folosul ţării noastre, pornind de la amintirile Alteţei Sale Regale şi apelând la documente, fotografii, obiecte personale, dar şi lucruri ce fac parte din Colecţia Regală. 

În discursul susţinut, Principele Nicolae şi-a povestit o parte din viaţă, dorind să sublinieze că în paginile cărţii sunt povestite întâmplări în care se cititorul se va regăsi. 

”În cartea ”Drumul spre casă” se povesteşte despre viaţă şi oameni. Toţi copiii se joacă, adolescenţii trec prin perioade dificile şi adulţii trebuie să ia decizii importante, iar aceste etape le-am parcurs la un moment dat, atât eu cât şi dumneavoastră”, a declarat Alteţa Sa Regală Principele Nicolae.

”Volumul nu este o biografie, ci mai mult o introducere a mea către români, ce vorbeşte despre aventurile, întâmplările şi oamenii care m-au ajutat să iau decizia de a veni acasă în România”, a mai precizat Principele. 

Vizibil încântat de vizita la Curtea de Argeş, Alteţa Sa Regală a oferit autografe şi a făcut fotografii cu toţi cei prezenţi în sală. Cu o atitudine demnă de un principe, a fost prietenos cu toţi argeşenii.

La eveniment au participat primarul Nicolae Diaconu, viceprimarul Cristian Mitrofan, prefectul judeţului Argeş, Mihai Oprescu, managerul Muzeului Municipal, Ştefan Dumitrache, directorul Bibliotecii Municipale, Marian Ghiţă, directorul editurii Curtea Veche Publishing şi mulţi argeşeni iubitori de cultură, ce au dorit să-l cunoască personal pe principe. 

 

 

Pin It