Vedere de pe Dealul Olarilor Vorbe de-ale lui Churchill

Voiam să intitulez vederea de azi "glume de-ale...", dar mi-am dat seama că principala glumă a domnului cu trabuc, melon, privire iute şi zâmbet ironic, Winston Leonard Spencer Churchill pe nume (n. 30 noiembrie 1874 - d. 24 ianuarie 1965), este cea de la Ialta, cu procentele de comunism şi capitalism care trebuiau răsădite prin insignifiantele ţări de prin Estul Europei, la finele celui de Al Doilea Război Mondial, dar asta a fost o glumă de care au râs doar vreo câţiva celaveci, începând cu dumnealui Iosif Vissarionovici Stalin, născut Djugaşvili, şi terminând cu Vladimir Vladimirovici Putin, un judoka blond care dă cu Europa de saltea oricând vor muşchii şi gazul lui. (Citatul "oficial" este "când vrea muşchii lui", dar mi-e teamă că citeşte vreun şcoler care nu s-a uitat la televizor atunci când s-a pus în circulaţie bazaconia asta şi, crezând că o spun de la mine, nu mă mai citeşte şi a doua oară, îşi lipeşte nasul la loc de tabletă.) Nu mă refer însă aici la gluma asta, nesărată cât se poate, în ciuda ocnelor aferente, ci la vorbe de duh pe care le-a spus sau i s-au pus în seamă. Aşa e cu toţi oamenii mari. Dacă spuneau - făceau tot ce folclorul le atribuie, probabil că nu mai aveau timp să ajungă oameni mari şi atunci frazele cu pricina trebuiau puse în seama altora. Vedeţi, de exemplu, câte se zice că i-au trecut prin cap lui Einstein, au apărut cărţi întregi cu spusele lui.

Churchill a fost însă politician, a trebuit să vorbească tot timpul, ba a mai şi scris aproape 20 de cărţi, unele cu multe volume (The World Crisis, Criza mondială, are şase volume, a scris la ea din 1923 până în 1931, mă şi întreb dacă nu cumva cartea lui a provocat criza din 1929 - 1933 - observaţi că pe vremea aceea crizele mondiale durau mai puţin, nu existau încă instituţii care să ajute economia şi finanţele să-şi revină, precum Banca Mondială, FMI, UE, G8 şi câte altele...). A scris şi un roman, Savrona (e adevărat, la tinereţe, în 1900), a primit şi Premiul Nobel pentru Literatură, în 1953, "...pentru măiestria descrierii istorice şi biografice, precum şi pentru strălucita sa oratorie în apărarea înaltelor valori umane". Nu e, aşadar, de mirare că şi din vorbele lui s-a strâns şi publicat o carte.

Să degustăm câteva (nu din carte, ci de pe web). Probabil cea mai des invocată este "Democraţia este un sistem politic prost, dar omenirea nu a inventat până acum unul mai bun". Merită ţinute minte ambele părţi ale frazei. M-am hotărât însă să scriu această vedere atunci când am găsit pe web cugetarea "Cei care mă vorbesc de rău pe la spate, nu fac decât să-mi privească fundul". O spune un aristocrat din familia ducilor de Marlborough, un sir, nu trebuie să strâmbăm din nas, nici măcar dacă reiau spusa şi în spaniolă, pentru a recupera sonoritatea anumitor cuvinte-cheie: "Quien habla mal de mi a mis espaldas mi culo contempla". (De dragul Europei unite, consemnez şi o vorbă a francezului Sacha Guitry, cam pe acelaşi subiect: "Dacă cei care mă vorbesc de rău ar şti părerea mea despre ei, atunci m-ar vorbi şi mai de rău".)

Iarăşi Churchill: "Principala problemă a vremurilor noastre este că oamenii nu doresc să fie utili, ci importanţi". Nu ştiu dacă se referea la politicieni (oricum, politicienii români se străduiesc din răsputeri – şi reuşesc de minune! – să ilustreze zicala), dar la ei se gândea atunci când spunea "Un politician devine om de stat atunci când începe să se gândească la următoarele generaţii, nu la următoarele alegeri"... Credeţi că ar ajuta să propunem ca pe fiecare bancă din Parlament să se scrie cuvintele acestea?

În final, o răutate la adresa italienilor: "Italienii pierd războaiele de parcă ar fi meciuri de fotbal şi meciurile de fotbal de parcă ar fi războaie". Nu ştiu cum se spune hooligan în italiană, dar ştiu că varianta englezească e pusă în legătură cu Liverpoolul lui mister Churchill...

 

Pin It