Americanii au găsit sirena!

Toate lucrurile spectaculoase li se întâmplă americanilor, la ei sunt în fiecare an tornade de ridică maşinile pe sus, la ei bărzăunesc OZN-urile, ba mai lasă şi omuleţi verzi prin laboratoare, la ei zăpada de doi metri cade deja prin noiembrie şi pe unde nici nu te aştepţi (anul trecut s-a întâmplat prin Texas), la ei ajunge sirena pe nisip... Probabil că e proporţional cu suprafaţa şi invers proporţional cu vechimea – avem şi noi, vara, câte o furtună de-asta circulară, vârticuş, sul, trâmbă, prin porumbişte, pe la malul mării, dar, pentru că nu există diminutive de la „tormadă” (tornăduţă? tornădică?), nu se numără, nu se numeşte ca la alţii, îi zicem „vârtej”, poate şi pentru că pare un cuvânt traco-dacic; au fost semnalate şi la noi OZN-uri, dar neconvingătoare, drone cu bateriile pe terminatelea, şi – slavă Domnului! – nu au lăsat la sol niciun soldăţel verde, ca prin estul Ucrainei... Cu zăpada stăm ceva mai bine, nu în sens cantitativ, ci pentru că vine pe neaşteptate şi ca loc şi ca timp: mega-gospodarii noştri sunt convinşi că va ninge numai prin Bucegi şi numai după ce se închide Pasul Tihuţa, şi când colo zăpada vine pe Magheru, înainte ca primarul să aprindă cele trei milioane de beculeţe ale iluminaţiei de Crăciun a Bucureştiului (s-au pus, sigur că s-au pus! poate câteva zeci de mii, acolo, vântul... să le fi deşurubat...). Nici cu sirenele nu stăm prea bine, oricât s-a străduit Mazăre Radu Cezar Ştefan cel Mare Hitler Ramses 2,14, le-a momit de pe placa de surf, cu parapanta şi deltaplanul, s-a dat în sambă de la echinocţiul de primăvară până la cel de toamnă, şi ele iok, cum ar spune boierul Sumbul... Îi ştiau dosarul de la DNA probabil... Noroc cu Maestrul de la Găgeşti, că am produs şi noi nişte pui vii ieşiţi direct dintr-o găină de Vrancea, bănuiesc că prin cezariană (aşa s-o fi numind operaţia cu pricina şi la cârâitoare?), dacă nu cumva galinaceea era o mutantă cu totul sfidătoare darwinismului, numai că evenimentul (deceniului, cel puţin!) a rămas neilustrat, nefilmat, puţini au citit, ceva mai mulţi au auzit, dar nimeni nu a văzut...

 

Americanii, adevăraţi profesionişti media, au făcut poze, le-au trimis în lume, să le preia ziarele însetate de ştiinţă. Şi cine nu este însetat de o aşa veste: a fost găsită o sirenă! De la Ulise încoace, marinarii vorbesc despre ele, cu mult înainte de răspândirea peste mări şi ţări a tequilei şi whisky-ului, se leagă de catarge, îşi pun palmele la urechi, îşi pun palmele la ochi (cu degetele răsfirate, că bărbaţi suntem!), mai duc damigeana la gură (pe corăbii, sticlele se folosesc numai pentru a transmite mesaje nepoţilor, că niciodată ele nu ajung la destinaţie în aceeaşi generaţie), compun o legendă, o povestesc prin cârciumile porturilor, o aud aezii şi o pun în versuri şi o pun pe muzică şi aşa ajunge legenda până în vremurile noastre, caută turistul sirene de la Constanţa până în Hawaii – şi o găsesc, în carne, oase şi solzi, în Hawaii, desigur!... Am văzut şi eu pozele (din ziarul nostru, preluate din ziarele lor, că doar nu avem plaje la Găgeşti...). Pe un cearşaf, întins pe nisip, o creatură (descriu de la cap în jos) blondă, pensată proaspăt, dar nu şi machiată, trăsături de dansatoare, verişoară de fotograf, secretară de platou, gât normal, mâini normale, dar de la gât în jos lucrurile se complică, pieptul seamănă cu al extraterestrului găsit acum câţiva ani în Siberia, parcă e o formă din piele de găină (iar găina?!) umplută cu miez de pâine, ceva sâni parcă are, cu nisip pe ei, picioarele încep cum trebuie, dar se termină cu o chestie solzoasă, ca o coadă de anghilă uriaşă, a murit relaxată sirena, cu o mână sub cap, poate primul lucru pe care l-a văzut pe ţărm a fost fotograful, nu are bijuterii, nu i se văd tatuajele, poate le are pe sub solzi. Mister dezlegat, sirenele există! Sau, ca să fim riguroşi: cel puţin o sirenă a existat şi a eşuat pe o plajă din Hawaii. De plictiseală, de curiozitate? Poate voia şi ea să verifice dacă, aşa cum spun legendele din ocean, pe uscat există oameni...

Pin It