Ion Pillat – 124 de ani de la naştere

Născut la Bucureşti, în data de 31 martie 1891, Ion Pillat este fiul lui Ion N.Pillat şi al Mariei (cea de a doua fiică a omului politic liberal I.C. Brătianu). Era descendent al unei vechi familii boiereşti din satul Drăceni, de pe malul Prutului, judeţul Fălciu. De-a lungul timpului au existat mai multe familii de boieri de ţară Pillat, descendente unele din altele şi menţionate de Dimitrie Cantemir în „Descrierea Moldovei”. 

 

Copilăria şi studiile

Copilăria viitorului poet a fost fericită; s-a petrecut la conacul Florica, lângă Piteşti şi la Miorcani pe Prut - unde era moşia tatălui. Amândouă colţurile de ţară se vor fixa în memoria afectivă a poetului. De la mama sa, poetul I. Pillat a moştenit mai ales trăsăturile temperamentului poetic muntean, simţul plastic şi gustul pitorescului, iar pe linie paternă i s-a transmis înclinaţia spre reverie şi meditaţie melancolică. A absolvit clasele primare, pe bază de examen susţinut la Şcoala Primară Nr.1 din Piteşti,  fiind pregătit în particular. Clasele gimnaziale (cursul inferior de liceu) le-a absolvit la Colegiul „Sf. Sava” din Bucureşti. Împreună cu mama sa, cu sora sa - Pia şi cu fratele Niculae - merge la Paris, unde a absolvit cele patru clase de liceu (cursul superior) la Liceul „Henry IV”. După susţinerea bacalaureatului se înscrie la Universitatea „Sorbona”, unde urmează Facultatea de Istorie şi Geografie, în paralel cu Facultatea de Drept şi de Litere. În anul 1913 obţine licenţa în Litere la Paris, iar în anul 1914 obţine licenţa în Drept. În anul 1914 a revenit în ţară, la Bucureşti, iar un an mai târziu s-a căsătorit cu Maria Procopie-Dumitrescu, ceremonia având loc la casa bătrânească de la Vila Florica (astăzi Centrul Cultural Brătianu-situat la 5 km. NE de municipiul Piteşti).

Notă: Reamintesc cititorilor că numele de Florica a fost dat acestui domeniu de către Ion C. Brătianu şi soţia sa Pia în amintirea Floricăi - primul lor copil - răpită prea de timpuriu de o cruntă boală.

 

Activitate publicistică

Ca poet, Ion Pillat a debutat editorial în anul 1912 cu volumul „Visări păgâne”, urmat la scurt timp de „Eternităţi de-o clipă”. În anul 1916 prelua conducerea revistei „Flacăra”, împreună cu Adrian Maniu şi cu Horia Furtună. A participat la Primul Război Mondial ca ofiţer de legătură pe lângă misiunea militară franceză, a luat parte la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919, în calitate de secretar al lui Al. Vaida -Voievod,  preşedintele delegaţiei ardelene. Chiar în ziua semnării Tratatului de la Versailles a publicat la Paris, într-o ediţie de lux, volumul de versuri „Grădina între ziduri”. 

În anul 1921 a susţinut financiar apariţia volumului „Poezia toamnei” - o antologie din versurile poeţilor români care au cântat acest anotimp. În 1923 a publicat volumul de versuri „Pe Argeş în sus” - considerat de istoria literară ca fiind cel mai reprezentativ din lirica pillatiană. Creaţia poetică a lui I. Pillat se completează cu volumele: „Satul meu” (1925), „Biserica de altădată”, „Limpezimi”, „Caietul verde”, „Scutul Minervei”, „Poeme într-un vers”, „Ţărm pierdut” ş.a. În anul 1936 a fost ales membru corespondent al Academiei Române şi i s-a acordat premiul naţional pentru literatură. În acelaşi an a publicat volumul „Portrete lirice”, care cuprindea o parte din conferinţele prezentate de el cu privire la diferite momente semnificative din istoria liricii universale moderne. A întreprins mai multe călătorii în Grecia, Spania şi Italia. Poliglot fiind şi pasionat de marea poezie din literatura universală, I. Pillat a tradus din poezia franceză, engleză, germană, spaniolă şi americană. În anul 1944 îi apărea, în ediţie definitivă, întreaga operă lirică în trei volume, sub titlul „Poezii”. În anul 1945, în după-amiaza zilei de 17 aprilie a suferit o congestie cerebrală în plină stradă. Transportat acasă, s-a stins din viaţă în aceeaşi zi la ora 10 seara. Împlinise de curând 54 de ani...

 

În elita interbelică naţionalistă

Ca poet, Ion Pillat aparţine  perioadei interbelice, încadrându-se, cu cea mai valoroasă parte a creaţiei sale, în direcţia tradiţionalistă. Tendinţele literare tradiţionaliste, grupate în jurul revistei „Gândirea”, urmăreau să apere românismul, specificul naţional, ortodoxismul, viaţa autohtonă în elementele ei perene. Cezar Petrescu - primul director  al revistei „Gândirea” din perioada clujeană (1921-1922) afirma, chiar din primul număr, că scriitorii de la „Gândirea” vor apăra „sufletul naţional şi românismul în faţa spiritului internaţionalist al vremii”. Între colaboratorii de bază ai „Gândirii” a fost şi I. Pillat, alături de Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, Alexandru Philippide, Mateiu Caragiale ş.a. În anul 1922 revista s-a mutat la Bucureşti, iar la conducerea ei a venit poetul şi teologul Nichifor Crainic. Acesta a definit doctrina tradiţionalistă în articolul „Sensul tradiţiei”, din care se desprindea ideea că tradiţia trebuia înţeleasă ca o sumă de valori expuse alterării de către cultura  occidentală, care a invadat toate componentele autohtone. „O cultură proprie - spunea N. Crainic - nu se poate dezvolta organic decât în aceste condiţii ale pământului şi ale duhului nostru”… De aceea, gândiriştii şi-au propus să reflecte în operele lor particularităţile sufletului naţional, să promoveze autohtonismul, căutat în noaptea istoriei, în rituri şi credinţe ancestrale. Marii poeţi de la „Gândirea” au scris o poezie profund originală, cu frumoase intuiţii poetice, influenţaţi, uneori, chiar de curentele moderne. Tradiţionaliştii au devenit cântăreţi ai naturii şi ai pământului românesc, ai istoriei naţionale şi ai folclorului nostru. 

Istoricul şi criticul literar Ovid Crohmălniceanu arăta că poezia lui I. Pillat este „expresia cea mai curată şi mai înaltă a pământului natal, a rădăcinilor ancestrale de care nu se poate rupe un suflet.” Originalitatea poeziei lui I. Pillat provine din sinteza perfectă între influenţele străine (parnasiene şi simboliste) şi inspiraţia autohtonă, sinteză determinată de o voinţă puternică de expansiune înspre spaţii tot mai întinse şi de dorul nesecat spre autohton. Aşadar, caracteristica întregii creaţii pillatiene este echilibrul tensionat între influenţele străine şi inspiraţia autohtonă, între livresc şi tradiţionalism, între farmecul depărtării şi vraja reîntoarcerii la propria-i matcă stilistică.

 

Simbioză între tradiţie şi modernism

Dacă prima etapă a creaţiei pillatiene este parnasian-simbolistă, cuprinzând primele volume de versuri publicate, cea de a doua este tradiţionalistă, marcată de apariţia volumului „Pe Argeş în sus”, cuprinzând ciclurile: „Florica”, „Trecutul viu”, „Bătrânii”. Sunt cântate în aceste poezii priveliştile româneşti cu o localizare precisă: Florica, Râul Doamnei, Negoiul, Miorcani (pe Prut). Aceleiaşi perioade îi aparţin şi volumele de versuri: „Satul meu”, „Biserica de altădată” , „Întoarcere”. Autorul însuşi afirma că poezia acestei etape este „tradiţională, autohtonă, simplă, sentimentală” şi conchidea: „Toată poezia mea poate fi redusă, în ultimă analiză, la viziunea pământului care rămâne acelaşi, la presimţirea timpului care fuge mereu”, amintind astfel de celebrul aforism al poetului latin Horaţiu: „Eheu! fugaces labuntur anni!” - devenind motiv poetic de largă circulaţie. Criticul literar Vladimir Streinu identifica în aceste poezii „cele mai profunde accente ale sentimentului horaţian al oţiului (tihnei), umbrit de fuga timpului.” La poetul horaţian I. Pillat, tristeţea însă nu devine disperare, motivul trecerii timpului se împleteşte cu motivul „carpe diem!” (trăieşte bucuria clipei!) Împotriva timpului care consumă fiinţa umană, în viziunea lui I. Pillat, se poate construi „casa amintirii, ca spaţiu securizant, ca loc de evadare, sentiment care trimite la ceea ce spunea Octavian Goga: „Amintirile sunt singurul rai din care nu putem fi izgoniţi.” Ca specie literară, poemele din acest volum aparţin pastelului psihologic. Peisajul este prilej de introspecţie, de meditaţie senin- nostalgică pe tema destinului. Poetul e convins că anii copilăriei au un adânc răsunet în viaţa şi opera artistului, înzecit, însutit mai mult faţă de anii maturităţii: „În special în ce priveşte poezia şi structura mea sufletească, rolul amintirilor, experienţelor şi influenţa lor din copilărie şi chiar din adolescenţă îmi pare capital. Volumul „Pe Argeş în sus” se deschide cu poezia „Ctitorii”, caracterizată printr-un profund lirism, dominat de un ton elegiac: „Acolo unde-n Argeş se varsă Râul Doamnei/ Şi murmură pe ape copilăria mea,/ Ca Negru-Vodă care descălecând venea,/ Mi-am ctitorit viaţa pe dealurile toamnei”.

Sentimente de tristeţe, pe tema destinului implacabil, transmite poezia „Florica”: „Aici îşi îngropară bunicii mei copila,/ În loc ferit de-arşiţă, de viscol şi de vânt,/ Coline-i închinară iubitul ei mormânt…”Azi,  de fetiţa moartă noi nu mai ştim nimic”.

Antologică este poezia „Aci sosi pe vremuri” - o meditaţie grav elegiacă pe tema curgerii ireversibile a timpului. Prin rafinamentul expresiei poetice şi prin sensibilitate, poezia se înscrie în modernism. Volumul de versuri „Limpezimi”, aşa cum arată şi titlul, anunţă o nouă orientare a liricii lui I. Pillat, fiind în acelaşi timp cea de a treia etapă din creaţia poetică a acestuia: etapa clasicizantă. Este etapa poeziei pure care, în accepţia lui I.Pillat înseamnă o clasicizare a lirismului. Din volumul „Poeme într-un vers” – unic în literatura română cităm câteva poezii pentru caracterul lor reflexiv: 

„Trup de fată”: „O salcie mlădie cum e tulpina ei.”

„Veghe”: „La gura sobei, gândul, tovarăş călător.”

„Artă poetică”: „Nu vorbele, tăcerea dă cântecului glas.”

„Dezamăgire”: „Ai spart oglinda: chipul din ţăndări nu-l culegi.”

În contextul poeziei interbelice, I. Pillat reprezintă momentul de sinteză dintre tradiţie şi modernism, dintre specificul naţional şi inovaţiile din poezia universală. Originalitatea poetului provine şi dintr-o îngemănare, unică în literatura română, a timbrului elegiac cu seninătatea clasică.

 

 

 

Pin It