„Martin Eden” şi „În pronunţareʼ” - filmele acestui week-end la Cinematograful „Bucureşti”

Astăzi, 7 noiembrie, de la ora 18.00, la Cinematograful de Artă "Bucureşti" va fi proiectat filmul "Martin Eden", cu Jessica Cressy, Vincenzo Nemolato, Denise Sardisco şi Luca Marinelli în rolurile principale, în regia lui Pietro Marcello. Când Martin Eden, un salahor cu origini modeste, o întâlneşte pe Elena, fiica unei familii înstărite de industriaşi, este dragoste la prima vedere. Sofisticată şi bine educată, Elena devine curând o obsesie pentru Martin, care speră că visul său de a deveni scriitor îl va ajuta să-şi depăşească condiţia şi să se căsătorească cu femeia pe care o iubeşte. Cu determinare şi mari eforturi, Martin îşi propune să aibă parte de o educaţie pe care clasa socială din care face parte nu a avut-o. Găsind sprijin în persoana lui Russ Brissenden, un vechi prieten şi intelectual de stânga, Martin ajunge curând în cercurile socialiste, conducându-şi semenii către redeşteptare politică şi anxietate distructivă, şi creând un conflict cu lumea burgheză din care Elena face parte. "Martin Eden", o adaptare modernă a celebrului roman omonim al lui Jack London, a făcut parte din selecţia Festivalului de Film de la Veneţia 2019, unde Luca Marinelli a câştigat Cupa Volpi pentru "Cel mai bun actor". Filmul este recent apărut în România, având premiera în data de 30 octombrie 2020. Preţul unui bilet la acest film este de 8 lei, cu reduceri de 50% pentru studenţi şi pensionari şi de 75% pentru elevi.
Mâine, 8 noiembrie, de la ora 18.00, se va difuza filmul românesc "În pronunţare". Regia îi aparţine Mihaelei Popescu, în rolurile principale jucând Dorotheea Petre, Cuzin Toma şi Olimpia Melinte. Filmul prezintă o dramă suprarealistă despre un judecător de 40 de ani cu un tată bolnav, o căsnicie în suferinţă şi cazuri insignifiante de rezolvat. O pledoarie pentru cine deţine puterea - Andi, partea animalică, sau K, partea raţională. Preţul unui bilet la acest film este de 6 lei, cu reduceri de 50% pentru studenţi şi pensionari şi de 75% pentru elevi.
Reamintim că, pe durata filmelor, spectatorii vor purta obligatoriu mască de protecţie!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It