VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR: Calendar pentru minte, inimă şi învăţătură

De fapt, se numeşte Calendarul cu poveşti şi are ca subtitlu „365 de personalităţi şi evenimente care au schimbat istoria”. Este o carte scrisă de Cristian Cocea şi publicată de Tiparg Piteşti la începutul acestui an. Autorul a mai semnat cărţi incitante (să ne amintim de Ghidul României misterioase - Tiparg, 2011), îi reuşeşte şi de data aceasta. Un tur de forţă, una pe zi, de fiecare dată inspirat, proaspăt, după caz, cu umor-nostalgie-ştiinţă, cu o vădită plăcere a scrisului şi povestitului; multe texte sunt adresate-complice, sfătuitor, erudit, sugerând puncte de vedere inedite - unui cititor, adesea tânăr, parcă aflat faţă în faţă, dincolo de aburul unei ceşti de cafea. 

Ne spune autorul în prefaţă (intitutală chiar „Dragă cititorule”): Cartea s-a născut din nostalgia calendarelor pachet-de-foi de pe vremuri, cu informaţie de profil pe faţă şi cu o povestioară, o anecdotă, un rebus pe verso. Nu mai există asemenea calendare, cele de azi sunt „digitale” (măcar dacă termenul ar veni de la „deget”, ar aminti de ceva viu, cald...), drept care şi-a scris propriul calendar cu poveşti şi ni l-a dăruit şi nouă. Selecţie de autor, desigur, a personalităţilor şi evenimentelor. „Un Facebook personal, o Wikipedie de autor.”

O bibliotecă între copertele unei cărţi. Stau spate în spate (pentru că am decis să aleg perechi de pagini impar-par) subiecte precum Marcus Cicero şi Newton, Umberto Eco şi Ioana d’Arc, maimuţa lui Darwin şi calculatorul-mamut din preistoria informaticii, scriitorul SF Ray Bradbury şi războiul Malvinelor, Nietzsche şi „zeul blond al Piteştiului” (este reluat un fragment dintr-o cronică sportivă semnată de Fănuş Neagu, apărută prin 1970 în România literară, intitulată chiar „Dobrin”), omuleţul lui Gopo şi Papa Ioan Paul al II-lea, Ho Şi Min şi „Un preşedinte pentru liniştea noastră” (să mai spuun, să nu mai spuun şi care era numele acelui preşedinte?... nu mai spun, reiau doar ultima frază a paginii respective: „Parcă nici nu-mi vine să cred că am căscat gura la un film atât de prost!”), generalul Pacepa şi Congresul Mondial al Tineretului, Bucureşti, 1953 - şi aşa mai departe, de fix 182 de ori (că 365 e impar, o pagină rămâne fără „spate”), de la 1 ianuarie („Sorcova, morvova!”) la 31 decembrie („Pluguşorul”).

Aş fi vrut să citez câteva titluri - menţionez câteva care să vă facă curioşi (O zi sub papuc; Modernitate, numele tău este Ceauşescu; Davai ceas, davai palton; Pledoarie pentru cârciumă; Ce să caute Havel la Aprozar?; Statele Unite Ingrate ale Europei; O să rămână din noi telecomanda), voiam să reiau cateva paragrafe dintr-un text - aleg din zona umoristică, mai spre profilul rubricii, anume din „O zi fără tutun”, la fila 31 mai, Ziua mondială fără tutun, sărbătorită din 1988, la propunerea OMS: „(...) N-avem, monşer, civilizaţia fumatului. Sau, dacă am avut-o cândva, am cam pierdut-o. Tata mare, Dumnezeu să-l ierte, socialist din convingere, cu mustaţă în furculiţă şi baston, după fiecare defilare de 1 Mai îşi înfigea mahoarca muncitorească într-un portţigaret de cireş şi se lăsa fotografiat, alături de tovarăşi. Astăzi, sindicaliştii fumează «cu filtru». Păi nu e asta o dovadă a slăbirii vânei naţiunii? Este. Ce să mai zic de patroni? În loc să învârtească trabucul între degete, trabucul ăla gros, rulat pe coapse de fetele din Cuba, îi vezi că scot din pachet nişte «grisine» light, de-alea albe, şi mentolate pe deasupra! Ruşine! Nici poliţiştii nu mai fumează pipă, nici preoţii nu mai trag pe nas, nici răufăcătorii nu mai mestecă la tabac. Se fumează fără fason, fără ştaif, fără plăcere. Se trage din ţigară din disperare, maşinal, de foame. Cu alte cuvinte, se duce de râpă nobila societate a pufăitorilor, ascultaţi-mă pe mine! Decât să fumezi fără stil, mai bine deloc!”

Pin It