CULTURA - A CINCEA ROATĂ LA CĂRUŢĂ

Cu multă amărăciune constat, ca de altfel toţi oamenii de bună credinţă ce au mai rămas, un lucru deosebit de grav: lipsa de preocupare a liderilor, la orice nivel, fie ei într-un oraş sau ai unei comune, vizavi de CULTURĂ, de viaţa spirituală. Acolo unde încă mai pâlpâie flacăra spiritualităţii, aceasta se întâmpă datorită unor împătimiţi, iubitori de viaţă culturală şi artistică. Aruncăm, voit, la "pubelă" un sector important al vieţii, sector de care vechiul regim s-a ocupat intens. Ce au făcut comuniştii, ca o primă urgenţă? Au construit câte un Cămin Cultural în fiecare localitate, cât de îndepărtată ar fi fost ea. Exista pe atunci emulaţie, viaţă spirituală continuă. Pe scenele acestor aşezăminte culturale urcau artiştii amatori, cu coruri, brigăzi, grupuri vocale, formaţii de dansatori, toţi punând în valoare datinile şi obiceiurile străbune. Ieşeau în evidenţă acele hore din zilele de duminică, în poiana de lângă Căminul Cultural, unde era o adevărată paradă a costumului naţional. Nu exista pe atunci comună fără un muzeu sătesc, în care erau arătate, cu mândrie, obiecte vechi, costume populare, unelte reprezentând diverse îndeletniciri.

Da, aşa a fost! Tânjesc după acele vremuri când emoţiile şi efervescenţa concursurilor căpătau proporţii nemaivăzute, când vizitatorii făceau cunoştinţă cu satul prin intermediul muzeului amenajat, când ţara repera pe hartă localităţile după măreţia şi premiile unor formaţii, cum a fost de pildă Corul Domneşti, emblemă a României, sau formaţia de dansuri din Stăneşti. Acum - dezinteres total, Cultura e privită ca a cincea roată la car, e numită "un moft al expiraţilor", printre care mă număr. Amintiţi-vă că presa din România a scris despre prima pinacotecă din mediul rural, când noi, incomozii de astăzi (pentru unii), adică av. Gh. Vasile, prof. Ion C. Hiru, dr. Teja Papahagi, sprijiniţi de pictorul prof. univ. dr. Ion Şuşală, am adunat, din donaţii din toată ţara, tablouri ale unor pictori şi sculptori consacraţi (Petre Achiţenie, C. Baciu, A. Balea, Alex Deacu, Lazăr Iacob şi Rodica Muraru, Ostap Andrei, Ion şi Gheorghe Pantelie, Constantin Piliuţă, Emil Ruşi, C. Schirliu, Ion Vrăneanţu, Ion Şuşală, Costel Samoilă), înfiinţându-se la Domneşti Expoziţia de artă plastică contemporană, alături de cea care exista deja, Expoziţia de artă medievală, cu peste 80 de icoane pe lemn şi sticlă (unele dintre ele dispărând după evenimentele din 1989). Tablourile există şi astăzi, fără ca cineva să se gândească că ele ar trebui întreţinute în mod profesionist, căci Timpul a trecut peste ele necruţător. Bustul lui Constantin Nottara (1,30x60x40), din gips patinat, zace, fără nas şi urechi, în beciul lăcaşului de Cultură. Şi câte alte obiecte n-au dispărut: costume naţionale, icoane, cărţi vechi, buciumele celebrului cor al domneştenilor şi poate că ar fi dispărut mai multe dacă n-ar fi fost un Om, mare iubitor de cultură, fostul bibliotecar, prof. Ion Toader, care a acţionat la timp, în scopul păstrării şi amenajării spaţiilor expoziţionale. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dar acum, e o lipsă totală de preocupare! Domneştiul, domneştenii se mândresc cu o clădire impunătoare, Casa de Cultură, clădire a lor, din care şi acum, prin porii betonului şi cărămizilor, ies picăturile de sudoare ale celor ce-au muncit acolo. S-au făcut săli pentru cercuri şi repetiţii, biblioteca, sala de spectacole cu 500 de scaune tapisate, luminaţie mai modernă ca la unele teatre, scenă modernă, imensă, garderobă. După 1989, sălile pardosite cu mozaic veneţian au devenit baruri, discoteci, iar pictura lui Constantin Piliuţă, îmbibată în fum şi miros de alcool, părea că protestează. Ce ruşine! Mai apoi, pe motivul că "nu mai e timpul pentru viaţa cultural-artistică de altădată”, acum primând banul, Primăria Domneşti a închiriat un spaţiu destul de mare Băncii Raiffeisen, au urmat mari modificări, s-a stricat configuraţia clădirii, şi toate astea sub ochii "luminaţi" ai Consiliului Local. Ce cultură?!?... Nouă ne trebuie bani! Ce viaţă artistică?! Ne trebuie "mahmudele"! Ne trebuie personal numeros la Primărie! (Înainte erau aici doar cinci angajaţi, acum nu ne ajung degetele de la două mâini să-i numărăm). Vreodată, oamenii ne vor judeca... E posibil ca o asemenea Casă a Culturii, cum este cea din Domneşti, să nu aibă un conducător care să administreze, să organizeze spectacole, acţiuni de amploare (a se vedea exemplul celor din Corbii de Piatră), în acea sală reabilitată şi modernizată de către fostul primar, Nicolae Smădu, iubitor de Cultură, dar cu orientare tehnică, nu cadru didactic, de la care am fi avut mai mari aşteptări. Aici, în această maiestuoasă clădire a noastră, a domneştenilor, ar trebui să funcţioneze cercuri diverse: instrumentişti, pictură, informatică, dansuri, judo. Aici le este locul! Dezinteres total! Daţi omenilor şi spirit, nu numai garduri forjate, asfalt, apă canal, toate fiind, bineînţeles, de bun augur pentru civilizaţie, nivel de trai, şi pentru care primiţi laude, dar daţi-ne, vă rugăm, şi SPIRIT! O să ziceţi, cum aţi mai zis, că şi cultura "trece prin stomac". Da, dar dacă nu e spirit, nu e nici stomac. A luat-o buzunarul înaintea capului şi sufletului. E tragic! În contractul cu Banca Raiffeisen, clauza nu a fost respectată, mai precis după închiderea acestei filiale, cei de la Raiffeisen nu au adus spaţiul la faza iniţială. Primăria a semnat, aşa cum se spune, "ca primarul", şi acum, din banii noştri, ai contribuabililor (că şi avem mulţi!), trebuie să refacem ce au stricat ei. Cine-i vinovat, să plătească! Aşa e corect, domnilor! Luxul, şi altele, se plătesc!

Constantin Samoilă donează Fundaţiei "Petre Ionescu Muscel" un număr de 82 de tablouri, simbolizând vârsta artistului, pe diferite teme: literatură, istorie, folclor, personalităţi ale locului. Tablourile sunt la Domneşti. De două luni, Primăria comunei promite reamenajarea spaţiului. Alături de expoziţia domnului Samoilă va sta Biblioteca "Gheorghe Tomozei", cu peste 4.000 de volume, obiecte aparţinând poeţilor prieteni Gheorghe Tomozei şi Nichita Stănescu, biroul unde Nichita, poate, a scris poezia "Leoaică tânără, iubirea", şi multe alte lucruri de mare interes. Dezinteres total! La insistenţele artistului Constantin Samoilă de a se rezolva problemele, i s-a răspuns: "Faceţi ce vreţi!" Arhitectul-artist este solicitat de multe alte primării care ştiu ce înseamnă comorile artistice. A ales Domneştiul, domnia sa fiind din Poienărei, iar soţia din neamul domneştean Neţ. O contribuţie la ridicarea Casei de Cultură şi-a adus-o şi arhitectul Samoilă, împreună cu inginerul Spiru Miclea, care au urmărit proiectul în acei ani când edificiul a fost construit. Cele 82 de tablouri donate acum se adaugă la altele, peste 30, pe care artistul le-a donat cu mult înainte. Aceasta ar fi încă o comoară a comunei Domneşti.

Cu câtă uşurinţă s-a putut spune: "Faceţi ce vreţi!". Ce lipsă de interes pentru zestrea comunei, care ar mai primi încă ceva. Istoria va consemna negativ pierderea acestei comori, iar domneştenii vor arăta cu degetul pe cei vinovaţi. Întreb, ca un simplu cetăţean, plătitor de impozite şi taxe, din care s-au "îngrăşat" salariile unora, este posibil să daţi cu piciorul comorilor culturale pe care le primiţi cadou? Întreb, ca dascăl şi ca preşedinte al Fundaţiei "Petre Ionescu Muscel", organizaţie ce a realizat multe, fără banii Primăriei Domneşti, până când indiferenţa asta faţă de Cultură? Arătaţi-vă puterea măcar acum înainte de alegeri, reţetă general valabilă, lăsaţi promisiunile deşarte, căci cu astea luăm minţile poporului care, însă, s-a cam deşteptat!...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It