Evocări despre pr. Gheorghe Cotenescu, victimă în arestul Securităţii

Oricât de aluvionar sau de inflamant s-ar vorbi despre victimele atrocităţilor din închisorile comuniste, tragismul care a caracterizat destinul celor peste 3 milioane de români ce au trecut pragul acestor carcere având blestematul statut de "deţinut" nu va putea fi vreodată redat fidel în niciun fel de lucrare monografică ori documentară. Fiindcă, dincolo de drama colectivă, tronează, în dreptul fiecăruia, abisala dramă individuală, acea frângere care a acţionat pe toate planurile, de la cel psihologic, la cel anatomic, dezumanizând individul... În mod paradoxal, ştim mai multe despre Antichitate decât despre istoria noastră recentă, ceea ce reprezintă un aspect profund dureros, de parcă totul s-a oprit în epoca voievozilor şi a luptelor nesfârşite cu turcii păgâni, în timp ce despre locurile în care înaintaşii noştri, părinţi şi bunici, au fost jertifţi morţii pentru că s-au opus opresiunii, despre teroarea închisorilor şi lagărelor comuniste din România cunoaştem mult, mult prea puţin... Nici măcar dramele "alor noştri" nu mai răsună în memoria colectivă locală. De pildă, nu mulţi au auzit despre preotul-căpitan Gheorghe I. Cotenescu, de origine din Stoeneşti, fostul judeţ Muscel, care a trăit timp de un an şi două luni o experienţă demnă de "Via Dolorosa" în temniţele comuniste unde a fost anchetat. Arestat în martie 1949 pentru că susţinea "banda teroristă" din Munţii Muscelului (condusă de excepţionalul colonel Gh. Arsenescu din Câmpulung Muscel, urmat de fraţii Toma şi Petre Arnăuţoiu din com. Nucşoara, jud. Argeş), preotul Gheorghe Cotenescu a fost torturat cu efecte iremediabile asupra sănătăţii, prin metodele specifice "regimului", de către celebrul căpitan Cârnu din cadrul Securităţii Piteşti. El a fost condamnat şi încadrat în primul lot de musceleni, în baza sentinţei Tribunalului Militar nr. 478 din 11 mai 1950, la Închisoarea Militară din Piteşti.

Marţi, la Muzeul Municipal, s-a putut vernisa o expoziţie de fotografie dedicată acestui martir al carcerei comuniste, organizată chiar de nepotul său, prof. Radu Petrescu. De oficiul de gazdă s-a ocupat managerul instituţiei, Ştefan Dumitrache, iar printre cei invitaţi la cuvânt s-a numărat şi academicianul Gheorghe Păun. Din păcate, rigorile perioadei dificile pe care o traversăm nu au permis o participare numeroasă la eveniment şi nici alocarea unui timp pe măsura subiectului, astfel că nu putem decât să sperăm la o re-evocare ulterioară, în vremuri mai bune, care să ajungă la urechile cât mai multor argeşeni, mai ales ale celor tineri... Aşadar, Gheorghe Cotenescu s-a născut în 1886 în comuna argeşeană Stoeneşti, fiind fecior de preot moşnean din Muscel şi "i-a prins" de-a lungul vieţii pe toţi cei patru regi ai României. El a fost membru în conducerea mai multor societăţi profesionale şi culturale de la începutul secolului XX, precum secţiile Ligii Culturale, Societatea Studenţilor Teologi, Societatea Studenţilor de la Conservator, Societăţile corale "Carmen" şi "Hora", Societatea culturală "Miron Costin", Asociaţia Cântăreţilor Bisericeşti din România etc., a organizat şi animat diferite evenimente promovate de acestea, atât în vechiul Regat, cât şi în celelalte teritorii locuite de români. Dar peste toate, Cotenescu a fost un fidel partizan al ideilor inovatoare propagate de Spiru Haret şi Nicolae Iorga, ţinta sa fiind să-şi îndeplinească misiunea de luptător pentru dreapta credinţă în comuna strămoşilor săi, Stoeneşti-Muscel, pe cursul superior al Dâmboviţei. Acolo, el a început slujirea ca preot paroh în anul 1913, înfiinţând şi conducând bănci, obşti şi cooperative. Potrivit profesorului de istorie Constantin Voinescu, "preotul Cotenescu a luat parte la întreaga campanie militară (1916-1919) din Primul Război Mondial, peregrinând printr-o ţară ajunsă la capătul puterilor alături de răniţii spitalelor de evacuare şi în cadrul unităţilor combatante, din Muntenia în Moldova, din Basarabia în Ardeal, până la Tisa". În cadrul vernisajului, prof. Radu Petrescu a relatat că, atunci când s-a întors, preotul-căpitan a fost decorat cu ordinul "Coroana României", însă bucuria i-a fost ştearsă constatând distrugerea micii biserici în care slujea, eveniment produs în toamna anului 1916 de furia nemţilor opriţi din vijelioasa lor înaintare pe linia Albeşti-vârful Mateiaş-Stoeneşti. N-a stat pe gânduri şi, în 20 de ani (1919-1939), cu eforturi şi sacrificii uriaşe şi cu ajutorul prietenilor, a reuşit să ridice o nouă biserică, din piatră, fiind prima târnosită, pe 8 octombrie 1939, de Î.P.S.S. Patriarhul Nicodim Munteanu, în prezenţa unor mari personalităţi, precum ziaristul Pamfil Şeicaru şi generalul Gheorghe Rasoviceanu, fostul său comandant militar.

Participanţii la eveniment au aflat, printre altele, că Gheorghe Cotenescu a fost un mare îndrăgostit de meseria de profesor de muzică, dar şi-a urmat pasiunea fără să neglijeze parohia rurală pe care a păstorit-o vreme de 52 de ani (între 1913-1965). Ca dascăl, însă, mai bine de două decenii de activitate la şcolile din Stoeneşti şi la Seminariile din Câmpulung-Muscel, Curtea de Argeş ("Neagoe-Vodă Basarab") şi Cernica-Ilfov, a îndrumat spre bine peste o mie de copii. Dintre ei, mulţi au devenit "floarea ortodoxiei româneşti": Patriarhii Teoctist Arăpaşu şi Iustin Moisescu, Episcopii Gherasim Cristea, Eftimie Luca şi Roman Stanciu, valoroşii arhimandriţi Sofian Boghiu, Roman Braga, Felix Dubneac, Grigorie Băbuş, Ioasaf Popa, Ioasaf Ganea, Atanasie Gladcovschi, Tănase Petroniu, Justin Pârvu, profesorii universitari Ioan Pulpea-Rămureanu şi Anton Uncu şi, nu în utimul rând, regretatul protopop argeşean Vasile Chiţu (pe care l-a avut ca elev chiar la Seminarul din municipiu). Iubit de toţi elevii, apreciat pentru dedicarea, cultura şi râvna cu care se ocupa de aceştia, Gheorghe Cotenescu a fost îndrăgit inclusiv de ilustrul Nicolae Iorga, care l-a invitat de mai multe ori să conferenţieze la Universitatea Populară de la Vălenii de Munte, în perioada 1932-1946. Ca urmare a încrederii pe care istoricul cărturar i-a acordat-o, Gheorghe Cotenescu a devenit primul său secretar particular, în perioada 1907-1912, şi a primit şi sarcina de organizare, după război, a secţiei muscelene a Partidului Naţionalist-Democrat, fiind ales deputat de Muscel (1931-1932), alături de Constantin (Dinu) I.C. Brătianu şi Ion Mihalache, prilej cu care a dovedit un excepţional talent oratoric.

Din păcate, odată cu preluarea puterii de către regimul comunist, fapt ce a condus la prăbuşirea valorilor tradiţionale, viaţa patriarhală din Stoeneşti a început să se clatine. Într-un astfel de context incompatibil cu sistemul său de valori, preotul Gheorghe Cotenescu a decis să-i sprijine logistic pe partizanii din Munţii Muscelului, conduşi de colonelul deblocat Gheorghe Arsenescu. În scurt timp, însă, reţeaua informativă a Securităţii şi Miliţiei a depistat rolul sau şi a fost arestat în primul lot de musceleni, fiind condamnat în mai 1950, după 14 luni de anchetă. "Umilinţele suferite în anchetele nesfârşite şi cruzimea călăilor din închisorile comuniste i-au afectat grav sănătatea, dar nu l-au zdrobit sufleteşte. Bătrân şi bolnav, a fost impus la cote enorme, i s-a confiscat averea (inclusiv dota soţiei, primită în 1912), a fost ameninţat cu excluderea copiilor minori din şcoli şi chiar cu împuşcarea dacă nu se înscria primul în gospodăria colectivă ce trebuia înfiinţată în zonă de munte... După evenimentele din decembrie 1989, spre dezonoarea foştilor săi enoriaşi, aceştia vor rade de pe faţa pământului orice urmă a existenţei familiei Cotenescu în localitate, în afara bisericii şi a cavoului de familie", a punctat nepotul său, care a reuşit, totuşi, să salveze o casă în care a stat preotul. Anii de pe urmă ai vieţii şi i-a petrecut îndurând boala, lipsurile şi suferinţele generate ca efect de "experienţa" în ghearele comuniste. În 1965, Gheorghe Cotenescu a fost eliberat pentru totdeauna de durerea pământească...

Revenind la vernisaj, expoziţia este itinerantă şi a cuprins 16 cadre ilustrând câteva momente-cheie din viaţa lui Gheorghe Cotenescu, o expresie de fotografie fiind preferabilă pentru această perioadă. Documentarea antemergătoare a presupus, însă, din partea nepotului, o uriaşă muncă de arhivist. Imaginile au fost prezentate de prof. Radu Petrescu, acesta deţinând informaţii preţioase despre contextul în care au fost făcute. Managerul instituţiei-gazdă a reamintit de modul în care viaţa şi interesele preotului Gheorghe Cotenescu (inclusiv cele politice) s-au intersectat cu cele ale regretatului preot Vasile Chiţu, care i-a fost elev la Curtea de Argeş. Din partea ÎPS Calinic a vorbit pr. Ovidiu Vlăsceanu, care a evidenţiat idealurile de libertate ale preotului ce "a slujit, a îndemnat, s-a jertfit", pentru care a fost condamnat la ani grei de închisoare, unde l-a întâlnit pe Iancu Arnăuţoiu, cu care se ştia dinainte, sau cu Elisabeta Rizea... Urmările au fost dure asupra sa şi a întregii familii, care a căpătat statut de "paria". În cadrul discuţiilor, s-a abordat şi fenomenul tot mai vizibil în rândul tinerilor al pierderii noţiunilor de "ţară", "valori", "neam", "cultură" şi "istorie"/"trecut", trasându-se o paralelă de la modul superficial în care aceştia se raportează la termenii amintiţi la modul fervent în care o făceau înaintaşii lor în urmă cu peste 50 de ani... Concluzia a fost aceea că idealurile pentru care se lupta înainte au dispărut, la fel ca şi modelele pe care tinerii le aveau în acele vremuri, când în fruntea ţării erau oameni extrem de bine pregătiţi, care motivau prin exemplul personal. "Trebuie să credem în modele. Le găsim în trecut, dar ele există şi în prezent, în oameni modeşti care preferă să stea în banca lor şi nu-i cunoaştem", a încheiat prof. Radu Petrescu.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It