TABLETĂ DE SCRIITOR - CURAJUL CIVIC ŞI ADEVĂRUL

În mod ideal, ar trebui să existe o concordanţă între adevăr şi curajul civic. Adevărul este o realitate de necontestat în parametrii realului - şi a-l susţine înseamnă a da dovadă de curaj civic, cinste şi demnitate în spiritul moralei şi al legilor. Am alăturat aceste două noţiuni datorită faptului că am observat (deşi nu fac politică în niciun fel!) că, la anumite persoane, aflate în fruntea statului, nu există o concordanţă între prestanţa lor civică şi adevărul social.

Sunt mulţi curajoşi - dar puţini în limitele realităţii şi ataşamentului faţă de popor, a adevărului netrucat. Din păcate însă, uneori adevărul este ascuns în spatele unei false realităţi, prezentată codificat, în interesul unora, trucată de false elanuri politice. Mulţi oameni cumsecade au făcut aceleaşi observaţii ca şi mine. Ar fi cazul ca, la aceste aspecte, să se gândească mai mult şi cei care au pretenţia să ne conducă în limitele unor principii morale. Nicio politică nu-i mai deficitară decât aceea de a spune una şi a face alta, căzând în dizgraţia poporului, pe care ai pretenţia să-l conduci.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It