24 Iunie, "Drăgaica" sau "Sânzienele"

Drăgaica este o sărbătoare populară închinată coacerii holdelor. Se sărbătoreşte la 24 Iunie. Este o străveche datină de provenienţă autohtonă, moştenită de la daci. Numele dac al sărbătorii s-a pierdut, dar s-a păstrat cel roman - de Sânziene. În feudalismul timpuriu, sub influenţa slavilor, a pătruns în vocabular termenul Drăgaică. Astăzi folosim ambele denumiri: Drăgaică şi Sânziene. Numele Sânziene provine din limba latină de la Sancta Diana (Sandiana) - zeiţa vânătorii, a pădurilor şi a Lunii la romani. Diana patrona şi renaşterea anuală a vegetaţiei. De la Sandiana s-a format mitonimul (nume de mit) român Sânziana, folosit, de regulă, la plural: Sânziene. Drăgaica sau Sânzienele denumesc o sărbătoare cu caracter agrar, amintind de riturile protecţiei şi fecundităţii agrare închinate zeiţei Ceres - zeiţa romană a recoltei grâului. Încă din secolul al IV-lea, această sărbătoare populară (florală şi câmpenească) s-a suprapus sărbătoririi Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul -24 Iunie. La români s-au păstrat unele obiceiuri agrare până în secolul al XIX-lea: aratul în lună plină de către un bărbat în plină vigoare şi semănatul de către o tânără nevastă însărcinată. Astăzi se mai păstrează puţine obiceiuri populare, consacrate coacerii grâului şi se manifestă diferit în mai multe zone ale ţării. În unele sate din Moldova, în ajunul zilei, când se sărbătoreşte Drăgaica, fetele se spală cu apă în care au fiert flori de câmp, amestecate cu flori de sânziene (plante erbacee). La casele flăcăilor harnici, în această zi, fetele joacă Hora Sânzienelor. Cea mai frumoasă şi mai harnică fată din sat este aleasă drăgaică. Tinerele din sat o conduc în mijlocul holdelor de grâu, unde o împodobesc cu o cunună de spice, cu panglici şi basmale colorate. Pentru hărnicia ei, primeşte cheile tuturor hambarelor din sat. Drăgaicele porneau din sat la răsăritul soarelui, alergând şi fluturând maramele, râzând şi chiuind, până ajungeau la ogorul cu rodul cel mai bogat. La ogoare se jucau hore libere, când pe tăcute, când cu chiuituri, rar cu strigături. Fetele aveau capetele acoperite cu marame albe, peste care puneau cununiţe cu flori numite sânziene. La brâu se încingeau tot cu sânziene, iar în mâini ţineau spice de grâu şi seceri ascuţite. La întoarcerea în sat le întâmpinau flăcăi cu ulcele cu apă şi le stropeau simbolic pentru fertilitatea solului. La intrarea în sat, coroniţele erau aruncate pe case. Dacă o coroniţă rămânea agăţată de streaşină era semn că fata care a aruncat-o se va mărita în acel an. Drăgaica - fata cea mai frumoasă şi mai harnică - se îmbrăca în cele mai frumoase veşminte pe care le împodobea cu flori de sânziene. Spicele de grâu din coroniţă erau simbolul holdelor de grâu. În hora din sat se prindeau numai drăgaice - fetele care participau la ritual. Rar intrau şi alte fete din sat. Din păcate, asemenea străvechi obiceiuri sunt pe cale de dispariţie, locul lor luându-l unele de import, care n-au nimic din specificul sufletului naţional, ba chiar îl mutilează. Dar aduc bani. Până când?...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It