RETRĂIREA PRIN AMINTIRE - Nicolae Enescu, "Memoria lacrimii", Editura Tiparg, Piteşti, 2020

De vreo zece ani ne-am obişnuit cu o prezenţă luminoasă în peisajul cultural românesc. Este vorba despre revista "Curtea de la Argeş", condusă cu dăruire şi competenţă de domnul academician Gheorghe Păun - o personalitate complexă, la nivel internaţional, pe plan ştiinţific şi cultural.
Admirat şi recunoscut, domnul academician Gheorghe Păun, matematician şi informatician de renume, şi-a găsit astfel o nouă formă de manifestare publică, pe tărâm cultural. El este autorul unor volume de versuri şi proză, bine primite de unii critici literari şi confraţi, organizând în oraşul voievodal al lui Neagoe Basarab, celebrul Club al Iubitorilor de Cultură, al unor întâlniri periodice, lansări de carte, expoziţii de artă plastică, recitaluri poetice şi încă multe activităţi instructive, dedicate cu drag intelectualilor şi publicului din acest muncipiu şi împrejurimi.
Dar iată că, de parcă toate acestea n-ar fi fost de-ajuns, domnul academician a alcătuit o colecţie de tipărituri, "Biblioteca Revistei Curtea de la Argeş", adunând articolele pe o anumită tematică, publicate anterior, editând periodic volume referitoare la mari personalităţi argeşene ori din cultura naţională, difuzate în ţară şi în străinătate odată cu revista, reuşind astfel să-i popularizaze într-o largă cuprindere.
Am în faţă volumul "Memoria lacrimii", în cea de a doua ediţie, apărut la Editura Tiparg, semnat de un prestigios profesor argeşean, Nicolae Enescu, luptător pentru dreptate şi adevăr, o personalitate complexă şi influentă, fost conducător al PNŢ, pe plan regional.
Domnul Nicolae Enescu a fost profesor de Română şi Franceză la câteva licee din oraş, iar în anul 1948 a fost arestat de Securitatea comunistă, sub pretextul că a sprijinit activitatea de partizani de pe Topolog, procurându-le arme pentru lupta împotriva comuniştilor - activitate eroică, intrată deja în istoria neamului.
Spre deosebire de prima ediţie, recenta carte cuprinde pe larg operele principale şi memoriile autorului central, dar şi unele articole, aprecieri şi prezentări colaterale, semnate de cei care l-au cunoscut şi au trăit alături de el; consemnând dramele acelor timpuri, semnate de Mihai Golescu, Al.Th. Ionescu, Doru Bobi, Laura Ilie; o scrisoare de la acad. Dinu Giurescu; unele sentinţe ale tribunalelor, acte de familie şi altele. E o carte emoţionantă, ca o frescă directă a unor timpuri urgisite, o retrăirie a trecutului, cu ajutorul amintirilor. Numai că acestea sunt atât de emoţionante, directe şi cu o adresare publică, încât şi noi, cititorii obişnuiţi, lăcrimăm uneori asupra paginilor ei.
Într-un fel de "Cuvânt înainte", domnul academician Gheorghe Păun, îngrijitorul acestei ediţii, ne mărturiseşte: "Suferinţele îndurate, ca şi discreţia şi eleganţa morală cu care trăieşte de câteva decenii domnul profesor Enescu în oraşul nostru, privindu-ne de departe şi zâmbindu-ne blând-înţelept, ar trebui să ne oprească în loc şi să ne facă să-l vedem altfel, apoi să ne privim pe noi, prin comparaţie, altfel. Acest om vine din cartea de istorie şi se va duce în cartea de istorie, în trecere fiind în apropierea noastră, doar pentru a ne da posibilitatea - pe care o irosim zilnic - să-i facem o plecăciune. Câţi dintre noi ar fi putut trăi ca el, câţi dintre noi am fi supravieţuit, oameni rămânând?" (p. 8).
În "Notă asupra ediţiei (întâi)", adaugă: "Cartea de faţă este centrată pe memoriile pe care dl. profesor Nicolae Enescu le-a publicat în ziarul piteştean <<Argeşul>>, începând cu anul 2000, sub titlul <<Memoria lacrimei>>, la îndemnul directorului ziarului, Mihai Golescu" (p. 9). Iar în "Notă la ediţia a doua", adaugă: "La doi ani de la prima apariţie a cărţii - în noaptea de 30 spre 31 decembrie 2009 - protagonistul ei a trecut în lumea de lumină. A rămas în urma-i imaginea de martir şi de Om Bun - spre amintirea căruia a fost tipărită şi cartea de faţă" (p. 10). Cât de emoţinantă trecere inversă, de la efemeritate la nemurirea prin amintire!
Primul capitol al "Memoriei lacrimii", semnat de Nicolae Enescu, din care aflăm şi data sa de naştere - 4 iulie 1915 - se intitulează "Eu n-am avut copilărie", urmând apoi momente din viaţa autorului: studiile universitare, în care îl evocă pe Nae Ionescu, arestarea, în timp ce-l preda elevilor pe Mihai Eminescu, momente din închisorile prin care a trecut, "În celulă cu marile valori ale ţării", între care Nichifor Crainic, Radu Gyr, Corneliu Coposu, Iuliu Maniu. Înţelegem astfel sensul profund al acestor însemnări, dorinţa retrăirii, în momentul în care vântul efemerităţii trupeşti bate peste fruntea sa. O retrospectivă într-o oglindă a durerii, necesară pentru a-l cunoaşte pe martir!
M-a impresionat că momentele cele mai dure ale acestei trăiri de martir sunt presărate cu versuri din Radu Gyr şi Nichifor Crainic - reunire morală, dincolo de chinuri şi de vremuri, care dă măsura întregii tragedii trăite de aceşti oameni. În partea următoare, se vorbeşte despre tatăl Nicolae Enescu-Ticveni, despre soţia Ecaterina Margareta, despre fetele lor îndrăgite. Ca un ecou al acestor mărturisire, citim apoi articolele deja amintite... În jurul bravului martir - o cunună de prieteni, el retrăind glorios în memoria acestora şi a tuturor cititorilor cărţii sale, nu doar literatură, ci viaţa însăşi, cu bucuriile şi tristeţile ei!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

fShare

Tweet