"Geostorm: Pericol global" şi "Balanţa" - filmele de la Cinematograful "Bucureşti"

Sâmbătă, de la ora 18.00, la Cinematograful de artă "Bucureşti" va fi proiectat filmul "Geostorm: Pericol global". Regia îi aparţine lui Dean Devlin, în rolurile principal jucând, printre alţii, actori celebri precum Gerard Butler şi Andy Garcia. Filmul reprezintă un S.F. de acţiune. După o serie de dezastre naturale care puneau în pericol omenirea, conducătorii lumii au colaborat pentru construirea unei reţele de sateliţi care să stabilizeze climatul. Însă sistemul a început să dea erori, iar specialiştii mai au foarte puţin timp la dispoziţie pentru a detecta problema şi a salva planeta. Gerard Butler revine pe marile ecrane în rolul unui inginer care, alături de fratele său (Jim Sturgess), este angajat să rezolve problema tehnică de pe unul dintre sateliţi. În timp ce Jake (Butler) este trimis în spaţiu să repare defecţiunea, Max (Sturgess) începe să investigheze ipoteza unei conspiraţii la nivel înalt, chiar din interiorul Casei Albe. Preţul unui bilet la "Geostorm: Pericol global" este de 8 lei, cu reduceri de 50% pentru studenţi şi pensionari şi de 75% pentru elevi.
Duminică, de la ora 18.00 va fi difuzat la Cinematograful "Bucureşti" filmul "Balanţa" - prima producţie românească restaurată în format digital 4K. Regia îi aparţine lui Lucian Pintilie, în rolurile principale jucând Maia Morgenstern şi Răzvan Vasilescu. Filmul prezintă povestea pe care o avea Nela, o tânără profesoară, cea care avea grijă de tatăl ei, fost colonel în Securitate, aflat acum pe moarte. El vrea ca trupul său să fie folosit pentru cercetări medicale, dar Universitatea refuză, din moment ce frigiderele sale sunt stricate. Nela pleacă în provincie, unde a fost repartizată la o şcoală. Îl întâlneşte pe Mitică, un doctor la spitalul local care, ca şi ea, nu acceptă compromisurile şi e plin de visuri şi optimism. Cei doi îi deranjează pe toţi cei din jur cu atitudinea lor, dar vor reuşi să facă faţă provocărilor vieţii, de parcă ar fi fost atinşi de graţia divină. Preţul unui bilet la "Balanţa" este de 6 lei, cu reduceri de 50% pentru studenţi şi pensionari şi de 75% pentru elevi.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It