Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 28 martie 2024 10:50

Nicolaus Olahus - primul umanist de origine română şi primul poet român de limbă latină

În Evul Mediu, lucrările cu caracter istoric, filozofic, religios, ştiinţific şi literar se scriau numai în limbile "de cancelarie": greaca veche şi slavona, în Răsăritul Europei şi latina, în Apus. Aceste limbi erau socotite "culte" şi superioare limbilor "vulgare", cum erau numite limbile vii, vorbite de popor. Pe măsură ce societatea a evoluat, limbile vii ale popoarelor s-au impus într-o măsură din ce în ce mai mare, dând astfel posibilitatea să se dezvolte ştiinţele, artele, literatura. În ţările române, limba de cancelarie era slavona - limbă liturgică. În Transilvania se folosea, cu deosebire, limba latină. În Ţara Românească şi în Moldova, începând cu secolul al XV-lea se dezvoltă o bogată literatură religioasă, istorică şi didactică în limba slavonă, cea mai importantă fiind "Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie", lucrare ce aparţine domnitorului Neagoe şi scrisă în ultimii ani de domnie (1512-1521).
În limba latină, cel mai de seamă scriitor român a fost Nicolaus Olahus - filozof, istoric şi poet, iniţiator al umanismului în Transilvania. Născut la Sibiu, la 10 ianuarie 1493 (s-au împlinit 517 ani de la naştere), Nicolaus Olahus (Valahul) a purtat cu cinste şi a făcut cunoscut numele de valah nu numai în Ungaria, ţara sa adoptivă ci în tot Apusul Europei. Tatăl său, Ştefan sau Stoian, era fiul unui boier Mânzilă de la Argeş (Manzilla ab Argyso), înrudit cu Vlad Dracul. Mânzilă a fost, totodată, cumnat cu Ioan Huniade, prin căsătoria sa cu sora acestuia, Marina. Mama lui Nicolaus se numea Varvara Hunzar şi era originară din Transilvania. Nicolaus îşi începe învăţătura la Orăştie, unde tatăl său, Ştefan a funcţionat ca primar între anii 1504-1520. A continuat studiile la Oradea, după care a devenit paj al regelui Ladislau II, de la 1510 până la 1516 când părăseşte Curtea şi intră în rândurile Clerului. (În Evul Mediu, în Europa Apuseană, paj era un tânăr nobil care se afla în serviciul unui senior, al unui rege, al unui principe). În 1516 devine secretarul Episcopului de Pécs, iar în 1526 este luat ca secretar al regelui Ludovic al II-lea.
În timpul Bătăliei de la Mohacs, din august 1526, regele ungur piere în luptă, iar Nicolaus Olahus o urmează pe regina Maria, văduva lui Ludovic al II-lea şi sora lui Carol Quintul, în peregrinările ei prin Ţările de Jos. Aici, Olahus va intra în legături directe cu cei mai de seamă învăţaţi ai vremii, învaţă limba greacă şi începe să scrie. La 1 iulie 1530 redactează prima sa scrisoare către Erasmus din Rotterdam, considerat "prinţul umaniştilor", prin care îl asigura de marea sa admiraţie. Erasmus îi răspunde şi între cei doi cărturari se încheagă o corespondenţă care va dura până la moartea "prinţilor umaniştilor", în 1536. S-au păstrat circa 40 de scrisori schimbate între cei doi, din care reiese tonul prietenesc. În mai multe scrisori, Olahus încearcă să-l convingă pe Erasmus să revină în patria sa, dar acesta refuză, motivând prin teama de fanatismul călugărilor. Unele scrisori conţin şi versuri, adesea ocazionale, cum sunt: felicitările, epigramele, epitafurile şi elegiile. La moartea lui Erasmus, Olahus a scris cinci epitafuri: unul în limba greacă, celelalte în latină. Elegii a scris la moartea fratelui său, Matei (1536), precum şi la moartea lui Erasmus (1536). Cităm din cea de-a doua elegie: "Îngrijorat călător, dacă vrei să ştii ale cui oase/ Lespedea rece de-aici le-adăposteşte, te rog:/ Mersul grăbit îţi opreşte şi-ascultă a mea tânguire./ Dacă opreşti al tău pas, tu vei afla ce doreşti./ Cum socotesc, auzit-ai de dumnezeiescul Erasmus/ Căci în acest univers nimeni nu fu mai vestit"... "Viaţa-ntreagă îi fu atât de neprihănită/ Căci tu însuţi o poţi lua ca fericit îndreptar".
În anul 1536 elaborează "Hungaria" - lucrare cu caracter istorico-etnografic, în care prezintă şi informaţii cu privire la ţările române. Lucrarea a văzut lumina tiparului abia în anul 1735, dar circulase în manuscris şi făcuse vâlvă printre prieteni. Pe români îi prezintă ca alcătuind un popor din care el însuşi face parte. Este pentru prima dată când un român afirmă unitatea de neam, de origine şi de limbă a românilor din Transilvania, Moldova şi Ţara Românească: "Moldovenii au aceeaşi limbă, obiceiuri şi religie ca şi muntenii; se deosebesc întrucâtva numai prin îmbrăcăminte. Limba lor şi a celorlalţi valahi a fost cândva romană, căci ei sunt colonii de romani"...
În legătură cu Transilvania, Olahus introduce un punct de vedere total diferit de cel al autorităţilor maghiare: "În ea (Transilvania) sunt patru naţiuni: unguri, secui, saxoni şi valahi"... "Valahii se socotesc a fi colonii romane. Dovadă de acest lucru e faptul că au multe cuvinte comune cu limba romană. Monede romane se găsesc multe pe acest loc şi ele constituie un neîndoielnic semn al vechimii stăpânirii romane prin părţile acestea". Fără îndoială că asemenea afirmaţii erau un mod subtil de a spune că valahii reprezintă cea mai veche populaţie din Transilvania, provincie evocată cu nostalgie şi ca un tărâm de basm în viziunea autorului: "Neamul acesta de oameni robuşti, răsboinici, înarmaţi sunt prevăzuţi cu cai buni, zdraveni. Întreaga regiune e alcătuită alternativ din şesuri şi păduri, întretăiată de ape cotite, plină de pământ roditor. Bogată în vin, aur, argint, fier şi alte metale, în sare, cât se poate de îmbelşugată în boi, fiare, urşi şi peşti, aşa că nu poţi învinui firea că n-ar fi grămădit în acest ţinut toate bunătăţile traiului".
În Ungaria habsburgică, Olahus a fost iniţiator al Contrareformei şi unul dintre fondatorii învăţământului superior, întemeiat pe noua cultură umanistă. De numele său este legată şi apariţia stilului baroc în cultura maghiară. Ca poet neolatin este considerat ca fiind primul poet român de limbă latină. A scris şi epigrame, una dintre acestea referindu-se la casierul reginei, un om hapsân: "Şchioapătă şi-i amărât când e să plătească parale;/ Când însă-i vorba să ia, nu şchiopătează deloc./ Domnul să dea ca să meargă mereu cu picioarele strâmbe/ Şi să se-ndrepte când va fi crucificat". Ca om era iubitor de singurătate, înclinat spre meditaţie, spre studiu şi creaţie. A fost mai mult un autodidact: "Dacă e-n mine ceva (recunosc că e doar o scânteie)/ Apoi aceasta-nvăţai de la tăcutele cărţi" - spunea Nicolaus Olahus într-o scrisoare către un prieten.
Bibliografie:
1. Al. Piru: "Literatura română veche", 1962.
2. "Mic dicţionar enciclopedic", Editura enciclopedică română, 1972.
3. Cornelia Comorovskchi: "Literatura umanismului şi Renaşterii" - volumul III, Editura Albatros, 1972.
4. G. Ivaşcu: "Istoria literaturii române", Editura ştiinţifică, 1969.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.