La curtea lui Urmuz: Eminescu - 170

Multe cuvinte frumoase-adânci-sonore s-au scris şi s-au spus despre Eminescu, practic toate numele mari ale culturii româneşti, nu numai ale literaturii, i-au închinat o frază memorabilă. Alecsandri, Maiorescu, Vlahuţă, Lovinescu, Iorga, Călinescu, Mircea Eliade, Tudor Arghezi, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Constantin Noica, Dumitru Caracostea, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Perpessicius, Ion Negoiţescu, Dimitrie Vatamaniuc, Augustin Z.N. Pop, Grigore Vieru - şi câţi alţii, până la contemporani; îi amintesc doar pe Solomon Marcus, Eugen Simion, Dan C. Mihăescu, Nicolae Dabija şi Mihai Cimpoi, dar mulţi ar trebui adăugaţi. Se pot alătura listei şi destui străini, din Italia (Rosa del Conte) până în India (Amita Bhose). Ar merita strânse într-o antologie toate aceste cuvinte, sunt sigur că ar fi o piesă de colecţie bibliofilă.
Semnificativă e diferenţa dintre aceste nume monumentale şi piţifelnicii - câţi năuci, câţi mercenari ai antiromânismului? - care încearcă să-i ronţăie piedestalul, lucianboindu-l, adesea şi mai rău, şi mai rudimentar. Iar Eminescu, nu pot să nu-l citez, „nemuritor şi rece”, iese şi mai înălţat, mai strălucitor din aceste agresiuni-bumerang. Provocându-i şi pe zelatori (termen folosit de acad. E. Simion, în balanţă cu „detractor”), iar exagerările au şi ele rolul lor, propagandistic i-aş zice, dar mai ales pe eminescologii veritabili, atâţia câţi sunt, în România şi Basarabia, unde Eminescu a fost şi este învăţător şi frate mai mare în lupta pentru românism. La Chişinău chiar există un Centru Academic Internaţional Eminescu, un institut de eminescologie iniţiat şi condus de acad. Mihai Cimpoi. Printre eminescologii din ţară, alături de E. Simion, i-aş aminti pe Nicolae Georgescu (argeşean din Bucureşti), Theodor Codreanu (Huşi), Tudor Nedelcea (Craiova), Lucian Costache (Piteşti), George Ene (Piteşti), Florian Copcea (Drobeta Turnu-Severin), Dan C. Mihăescu (Bucureşti) - iertare celor nenumiţi.
Argeşul este bine reprezentat în lista anterioară, Argeşul are şi alte frumoase apropieri de Eminescu - chiar Curtea noastră de (la) Argeş: revista locală sugerată deja are de ani buni o rubrică permanentă, „Domnul Eminescu scris-a”, în care sunt reluate fragmente din publicistica celui care a marcat fundamental nu numai evoluţia limbii române şi a poeziei, ci şi a jurnalismului românesc. Oraşul nostru are şi un bust al lui Eminescu, la ora aceasta, singurul din judeţ. Reamintesc: ridicat în iunie 2018, sculptor - Radu Adrian.
Printr-o întâmplare calendaristic-editorială, textul de faţă apare chiar în ziua în care aniversăm 170 de ani de la naşterea Poetului - care, de câţiva ani, este şi Ziua Culturii Naţionale. Bine ar fi fost să apară cu o săptămână mai devreme, pentru a aminti localnicilor aniversarea, pentru a-i chema cu o floare la monumentul din faţa Centrului de Cultură şi Arte. Tare sunt curios, câte şcoli vor aduce o coroană, câţi dintre "oficiali", câţi dintre localnicii care scriu poezie, tot mai mulţi parcă (ceea ce este foarte bine - dacă nu vor dori să-şi citească producţiunile înaintea Eminescului... mi-am tot făcut neprieteni, spunând că a citi în faţa lui Eminescu gângureala noastră ritmat-rimată, oricât de bine intenţionată şi oricât de reuşită ar fi, tot blasfemie este...).
Închei prin a semnala tema editorialului din ianuarie al revistei „Curtea de la Argeş”: „Mioriţa”, „Balada meşterului Manole” şi „Luceafărul” sunt cele trei poeme exponenţiale ale literaturii noastre, care închipuie cele trei picioare ale mesei ţărăneşti la care se cuminecă sufletul neamului românesc. Spuneam în final: „Un popor care a dat lumii asemenea capodopere are stea, este cu adevărat un popor ales!”

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It