"Gânduri la-nceput de seară", program special pentru 15 ianuarie!

Prima şedinţă din acest an a întâlnirii literare "Gânduri la-nceput de seară" va fi găzduită de Biblioteca Publică "Luca Paul" din Domneşti şi va avea loc chiar de Ziua Culturii Naţionale. Toţi cei angrenaţi în activitatea culturală organizată de prof. dr. George Baciu şi col. rtg. Laurenţiu Domnişoru sunt aşteptaţi să ia parte la la un program bogat dedicat evenimentului deosebit de important din data de 15 ianuarie, începând cu ora 12.00. Tema va fi "Eminescu - simbolul identităţii naţionale", iar printre subiectele abordate se vor regăsi: "Ziua Culturii Naţionale. Gânduri pentru minte, inimă şi suflet" - prof. Constantin Voiculescu; "Eminescu - 170" - prof. Daniel Dejanu; "Eminescu în conştiinţa tinerei generaţii" - versuri eminesciene din partea elevilor de la Liceul Tehnologic "Petre Ionescu Muscel" Domneşti. Intervenţii vor veni şi din partea următorilor invitaţi: prof. Maria Chirtoacă - scriitor, membru U.S.R., scriitor Constantin Agricola-Miu, prof. Elena Eşanu-Şerbănescu, Liana Mandu, poet Contantin Teodor Craifăleanu. În plus va fi prezentat cel de-al doilea număr al Revistei "Suflet Românesc". Coorganizatori ai evenimentului sunt Georgeta Bucur, din partea instituţiei-gazdă, şi Comisia pentru Activităţi Social-Culturale, Sport, Învăţământ şi Sănătate din cadrul Consiliului Local Domneşti.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It