La curtea lui Urmuz - Legile de bază ale prostiei omeneşti

Este vorba despre o cărticică de câteva zeci de pagini, un eseu al lui Carlo M. Cipolla, publicat pentru prima dată în 1976, într-un tiraj minuscul, cu exemplarele numerotate, la Editura Mad Millers, tradus în 1988 în italiană, pentru volumul „Allegro ma non troppo”, în care este inclus şi un alt eseu, „Piperul, vinul (şi lâna), factori dinamici ai dezvoltării sociale şi economice în Evul Mediu”. Abia în 2011, „tratatul despre prostie” al lui C.M. Cipolla a apărut, la Editura Il Mulino din Bologna, într-un tiraj pe măsura popularităţii subiectului...
Încă din "Introducere", autorul precizează că se ocupă de o categorie de persoane extrem de influente, un grup mai puternic decât Mafia, comunismul sau complexul militaro-industrial, că efortul său este constructiv, o încercare de a „detecta, cunoaşte şi eventual neutraliza una dintre cele mai puternice forţe întunecate care împiedică creşterea bunăstării şi fericirii umane”. Cinci sunt legile pe care ni le propune autorul - le consemnez ca atare, atrăgând atenţia asupra legii a treia, care dă, de fapt, definiţia prostiei:
1. Totdeauna şi inevitabil, orice om subestimează numărul proştilor din jur.
2. Probabilitatea ca o persoană dată să fie un prost este independentă de oricare altă caracteristică a acelei persoane.
3. Un prost este o persoană care produce pierderi altei persoane sau unui grup de persoane, fără a obţine un câştig din asta, ba chiar putând să-şi producă pierderi şi sieşi.
4. Persoanele care nu sunt proaste subestimează totdeauna puterea dăunătoare a proştilor. În particular, persoanele care nu sunt proaste uită sistematic că totdeauna, oriunde şi în orice condiţii, a avea de a face sau a te asocia cu un prost se dovedeşte fără excepţie a fi o eroare costisitoare.
5. Un prost este cel mai periculos tip de individ. Corolar: un prost este mai periculos decât un bandit.
Fiecărei legi îi este dedicat un capitol (de o pagină-două), dar există şi capitole, tot scurte, intermediare, cu explicaţii, precizări, reprezentări grafice. Două titluri incitante: „Prostia şi puterea” (citat: „Printre birocraţi, generali, politicieni şi şefi de stat, nu e deloc greu să găseşti exemple clare de indivizi fundamental proşti, a căror capacitate de a face rău este potenţată alarmant de poziţia de putere pe care o ocupă. Nu trebuie ignoraţi nici demnitarii religioşi”), urmat de „Puterea prostiei” (proştii acţionează haotic, impredictibil, de aceea, persoanelor rezonabile le este greu să le contracareze gesturile; „împotriva prostiei până şi Dumnezeu luptă în van” - citat după Schiller). Două secţiuni se ocupă de o foarte sugestivă reprezentare grafică, cu sectoarele planului împărţite în regiuni pentru proşti, inteligenţi (cei care fac gesturi din care câştigă şi ei, şi cei din jur), neajutoraţi, bandiţi (definiţie: cei care câştigă din pierderea altora).
Cartea pare o glumă la prima vedere, de la conţinut la formă, dar este o glumă serioasă, raţională, cu observaţii de bun-simţ formulate „ştiinţific” - nu este de mirare că a fost un best seller, că are mare succes pe internet. Evident, am putea să-i adăugăm capitole în plus, cu proverbe româneşti dedicate subiectului, cu ziceri ale lui Moisil - sau, cum ne îndeamnă autorul, cu grafice în care să plasăm persoanele cu care suntem în contact... Pentru că şi Biblia ne spune că „stultorum infinitus est numerus” (citat la p. 19 a cărţii), ceea ce este o exagerare, desigur...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It