La curtea lui Urmuz - Fenomenul Cucuteni

Titlul complet al cărţii este „Fenomenul Cucuteni în culturile neolitice din spaţiul geografic locuit de români” şi este vorba, de fapt, despre un splendid album dedicat celebrei ceramici de acum şapte mii de ani, apărut la Editura RCR Editorial, Bucureşti, 2019. Autorul este un nume bine cunoscut în oraşul nostru, Radu Adrian, sculptor şi pictor (bucureştean), cel care ne-a dăruit bustul lui Eminescu şi efigiile lui Topîrceanu şi Urmuz. De mai multe decenii, el studiază însă ceramica de Cucuteni, cu precădere sofisticatele decoraţiuni care apar pe vasele cu pricina - a scris numeroase articole, a publicat şi o carte, „Ceramica - utilitar, estetic, simbol” (Editura Ars Docendi, Bucureşti, 2007), mai generală ca tematică, ocupându-se însă preponderent de ceramica în discuţie. Din păcate, albumul recent nu are o prefaţă explicativă, dar rezultă din text (şi din entuziasmul autorului) că subiectul îl preocupă de multă vreme, a investit în el timp şi energie, mergând prin multe muzee şi prin depozitele lor, din ţară şi din afară (la Chişinău, de exemplu), a copiat modele decorative, sistematizându-le, interpretându-le cu pasiune şi pricepere, cu intuiţie şi profesionalism. De subliniat că albumul este bilingv, textul românesc fiind tradus în engleză de Camelia Pârşe - detaliu important, pentru că lucrarea este o frumoasă pledoarie pentru vechimea locuirii acestor „spaţii geografice”, pentru nivelul tehnic şi, mai ales, artistic al strămoşilor noştri.
Este vorba, se ştie, despre „un spaţiu incredibil de larg”, care „ocupă Transilvania de sud-est, Muntenia de nord-est, Moldova toată până la Nistru, sudul Poloniei şi Ucraina până la Kiev”. Mii de piese ceramice au fost descoperite pe toată această suprafaţă, mai ales vase utilitare, de bucătărie, pentru păstrarea alimentelor şi cerealelor, urne funerare, linguri, polonice, cupe, amfore, fructiere, căni, vase de cult, dar şi vase decorative, figurine, statuete, având probabil o utilizare preponderent ritualică. Sunt prezentate în carte imagini ale unui număr foarte mare de asemenea piese (iar fotografiile sunt cu adevărat de calitate, tiparul de asemenea).
Ceea ce impresionează însă cu totul deosebit la ceramica de Cucuteni este decorarea exterioară - mai ales cea realizată prin pictură cu pensula. Culori puţine, remarcă autorul, roşu, brun, ocru, alb şi negru, dar „niciodată nu sunt puse laolaltă, ci doar în grupe de câte trei, iar în faza târzie, doar câte două” (p. 86). Dar câtă varietate şi câtă bogăţie de simboluri, „unică în neoliticul istoriei universale”! Să nu uităm: era acum 7.000 de ani, înaintea multor culturi de mare faimă, care adesea nici nu au subtilitatea cucutenienilor. „Geometria” olarilor de Cucuteni este pur şi simplu fascinantă. Spirale greu de imaginat, forme care se întrepătrund, se repetă, cu simetrii şi regularităţi care amintesc de „teme” foarte moderne, cum ar fi, în matematică, acoperirea planului cu o figură dată sau cu un set mic de figuri date, sau, în arta plastică, gravurile lui Escher, reprezentări zoomorfe uneori, tumuli şi „scări către cer”, separarea adesea a două registre, sugerând probabil lumea terestră şi pe cea cerească, a zeilor, clepsidre mult stilizate, şerpi în forma literei S, ochi, anotimpuri şi încă altele - sofisticare, frumuseţe, semnificaţie.
Niciodată arme, lupte, vânătoare - subliniază asta şi autorul. „Dezlegând sensul acestor ornamente, înţelegem că strămoşii trăiau într-o armonie firească cu ambientul Naturii-Mame. Aveau chiar o gândire filosofică de largă deschidere, care explica, printre altele, şi împletirea conştientă a destinului fiinţei umane cu voinţa divinităţii uranice supreme.” (p. 318) Admirativ omagiu strămoşilor cucutenieni!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It