HORA Albeştiului, din nou pe podium!

Ansamblul HORA de la Albeştii de Argeş, ambasadorul cultural al zonei care a fost format de către regretatul Stelian Ilie, îşi urmează drumul spre succes încununând munca prin noi reuşite. Evoluând în prezent sub conducerea soţiei Georgeta (Janeta) şi a fiicei sale, Oana Cîrstoveanu, grupul albeştean de dansuri populare tradiţionale a obţinut Premiul I la Festivalul Naţional de Muzică şi Dans ECOUL PIETREI CRAIULUI, din Zărneşti. Acest concurs a ajuns la ediţia a VIII-a şi s-a derulat în perioada 27-29 septembrie, primele 2 zile fiind de concurs, iar cea de-a treia dedicată festivităţii de premiere. Ansamblul HORA a participat la seţiunea "Dans tradiţional românesc", categoria 12-16 ani, unde a făcut o impresie deosebită cu 2 suite din zona Argeşului (ce au durat aproximativ 7 minute), cotate de juriu cu media generală 9,66. Preşedinte de comisie a fost Felicia Filip, iar ca invitat special, concurenţii s-au bucurat de prezenţa Ozanei Barabancea. La acest nivel, implicit această categorie, au mai participat grupuri in Botoşani, Iaşi, Zărneşti şi Braşov, concurenţa fiind destul de strânsă. "Am participat cu 11 perechi, adică 22 de copii, fiindcă acest dans se face pe perechi. Noi, la toate competiţiile îmbrăcăm costumul de Albeşti - fota şi ia cu roşu la fete, iar la băieţi - cămaşa tradiţională cu veste neagră. Peste tot pe unde mergem promovăm această ţinută! Copiii au fost foarte bucuroşi de reuşită, chiar dacă înainte de concurs au avut emoţii foarte mari... Noi am fost introduşi pe scenă vineri seara, într-un lot de 5 ansambluri, iar unul dintre băieţi mi-a spus că nu mai poate respira de emoţii - aşa era de copleşit...", ne-a declarat Oana.
Atunci când s-a despărţit de această lume, Stelian Ilie avea formate 2 grupe - una cu dansatori mari, care cunoşteau bine două suite şi se lucra la o a treia, şi una cu cei mici. Dintre cei mari au rămas numai 3 perechi, fiindcă, odată ce termină clasele a XII-a, fiecare îşi urmează drumul lui şi cei mai mulţi renunţă la dans. "M-am prezentat cu această grupă la Zărneşti (la care s-au adăugat 3 tineri din cea mare, fiindcă restul lucrau) şi, din luna mai, pregătesc altă grupă mică, în formare, care va mai dura ceva vreme până va fi gata să urce pe scena de concurs. Sunt mulţi şi încă nu ştiu exact care vor rămâne, fiindcă încă nu şi-au dat seama toţi dacă le place sau nu. Grupa rămasă de la tata e aproape intactă şi i-am învăţat toate suitele din Argeş pe care le avem noi imprimate. Am învăţat şi suite olteneşti şi acum ne perfecţionăm coregrafia. Vor urma şi altele...", a mai adăugat urmaşa coregrafului albeştean.
Deocamdată, anul acesta nu mai sunt invitaţii la concursuri, însă abia rămâne timp pentru o pregătire temeinică. Actualul coregraf, Oana Cîrstoveanu, ne-a mărturisit că, oricum, deplasările spre festivaluri şi concursuri ar fi imposibile fără sprijinul primăriei, care, de fiecare dată, le asigură transportul. În ceea ce priveşte cazarea, dacă de această dată cu toţii şi-au plătit-o (suma nefiind de speriat), au existat şi concursuri anterioare unde a fost pusă la dispoziţie de către organizatori. Noi îi felicităm pentru ambiţie, progres şi reuşite şi le urăm să se bucure de un palmares cât mai bogat!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It