Barbara Walder va expune şi la Vâlcea!

Cu siguranţă vă mai amintiţi de Barbara Walder, artistul plastic din Liechtenstein care a expus în iunie la Curtea de Argeş ("Mamă Pământ - Tată Cerul - Vreau să-mi trăiesc EU-l") şi care, spre finalul aceleiaşi luni, a participat la Festivalul Internaţional al Artelor, organizat de acad. Gheorghe Păun, sub egida Revistei "Curtea de le Argeş". Ei bine, în cadrul acelui eveniment, protagonista de origine germană i-a întâlnit pe Germain Droogenbroodt (Belgia) şi Anna Keiko (China), poeţi cunoscuţi în întreaga lume, cu care a reuşit să lege o frumoasă prietenie, clădită pe fundamentul solid al artei. Aşa, după puţin timp, s-a născut o inedită colaborare între Barbara şi cei doi maeştri ai versului, inserată în proiectul vast al acestora de promovare a poeziei în întreaga lume prin traduceri şi asocieri cu imagini grăitoare. Astfel, o pictură a Barbarei Walder va apărea publicată însoţind "poemul săptămânii".
În plus, artista nu s-a despărţit de tot de România, căci, în perioada 6 septembrie-5 octombrie, lucrările care au fost expuse la Curtea de Argeş se vor regăsi pe simezele de la Muzeul de Artă "Casa Simian" (strada Carol I, nr. 25, Rm. Vâlcea). Şi de această dată, curator va fi prof. dr. Giampaolo Trotta, din Florenţa, iar tematica, se înţelege, este adresată în egală măsură şi publicului vâlcean precum a fost celui argeşean, fiindcă, în ansamblu, colecţia de lucrări curpinse în acest vernisaj este pentru românii de pretutindeni. Dacă la Curtea de Argeş, receptivitatea a fost mare în ceea ce priveşte spiritul creator al Barbarei Walder, rămâne de văzut cum vor primi fraţii de peste Topolog această expoziţie...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It