TABLETĂ DE SCRIITOR - FARMECUL NELINIŞTITOR AL CĂUTĂRILOR

Uneori, îmi vin în minte astfel de sintagme - din dorinţa de a ajunge la sâmburele adevărului. Chiar şi în ştiinţă, foarte puţine adevăruri ajung la ultima pronunţare, de aceea mă refer la farmecul neliniştitor al căutărilor: cele de dincolo de primele răspunsuri. Cu atât mai mult în artă, căile căutării sunt nelimitate, fiindcă, mai departe de spaţiul realului, putem călători în câmpul imaginarului, care ne oferă apoi o perspectivă nelimitată, în zonele cosmice ale inspiraţiei. Acceptă, deci, sintagma din titlul meu, ca pe un adevăr specific unui creator!
Căutarea înseamnă nu doar efortul de a merge mai departe, ci şi înţelepciunea unor bucurii şi satisfacţii superioare, pe parcurgerea acestui drum, la care nu ai fi ajuns altfel. Farmecul devine o combustie sufletească a celui neliniştit, care, tocmai în descoperirile succesive, din căutările sale permanente, îşi găseşte împlinirea. Cred că doar marii oameni de ştiinţă şi artiştii veritabili ajung în câmpul magnetic al acestui farmec dorit. Închipuiţi-l pe scriitorul de tablete compunând chiar această tabletă.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It