Să ne păstrăm valorile perene ale spiritualităţii naţionale!

Cele dintâi şi cele mai statornice valori ale spiritualităţii româneşti sunt limba, credinţa şi folclorul. Limba este trăsătura definitorie a identităţii noastre naţionale, este mijlocul de creare şi de transmitere a valorilor spirituale. Limba este factorul de permanenţă a românilor ca neam, este expresia originalităţii şi identităţii poporului român. Pierderea limbii duce în mod inevitabil la pierderea identităţii de neam. „Limba - spunea marele poet, prozator şi dramaturg V. Alecsandri (1818-1890) - este tezaurul cel mai preţios pe care-l moştenesc copiii de la părinţi, depozitul cel mai sacru lăsat de generaţiile trecute şi care trebuie să fie păstrat cu sfinţenie de generaţiile care-l primesc”.
Folclorul cuprinde creaţii populare, care au devenit expresii ale sufletului românesc, precum: doina, balada, dansul popular, muzica populară, proverbele şi zicătorile, costumul ţărănesc, arta în prelucrarea lemnului ş.a. Limba şi folclorul se împletesc şi se determină reciproc cu stări sufletesc specifice sufletului nostru de români: dorul, duioşia, jalea, urâtul, demnitatea naţională, cumpătarea, omenia, ospitalitatea ş.a., toate la un loc alcătuind un sistem unitar de valori specifice unui neam - neamul românesc, care a supravieţuit secole la graniţa dintre Orient şi Occident, pendulând între cele două mari zone de influenţă atât de diferite.
Poporul român nu s-a îndreptat total nici spre Est, nici spre Vest. Şi-a păstrat un echilibru stabil şi a asimilat influenţe din ambele zone. Omenia şi ospitalitatea sunt trăsături caracteristice poporului român. Aceste sunt recunoscute chiar de străinii care ne-am vizitat ţara. După cum se ştie, numele Mării Negre, în Antichitate era Pontus Euxinus. În limba greacă, euxenos înseamnă iubitori de străini. Aşadar, denumirea Mării Negre e o dovadă că sentimentul ospitalier al populaţiei daco-getice existente pe aceste meleaguri era recunoscut şi apreciat de alte popoare. Cealaltă caracteristică - omenia - defineşte relaţiile cinstite şi sincere dintre oameni, relaţii bazate pe înţelegere reciprocă, fără intenţia de a se înşela unii pe alţii. Un cunoscut proverb românesc exprimă ceea ce am putea numi esenţa specificului sufletului românesc: „Cu înţelepciunea să te sfătuieşti, cu vitejia să dobândeşti, cu dreptatea să te odihneşti”.
În prezent, limba şi folclorul, deşi sunt componente ale specificului nostru naţional, puterea politică ignoră total atât limba, cât şi folclorul. Contradicţiile sociale, luptele politice sufocă actele de cultură. Toate valorile superioare sunt ignorate în faţa a două deziderate: puterea şi banii. A pierde una dintre cele trei mari dimensiuni ale sufletului (limba, credinţa, folclorul) înseamnă a pierde identitatea naţională şi, implicit, personalitatea. La noi, în România, din păcate, sunt indivizi care-şi caută personalitatea imitând pe alţii, cu deosebire pe străini. A imita înseamnă a adopta întocmai felul de a vorbi, de a cânta, precum şi gesturile caracteristice ale altuia. După cum se ştie, imitaţia duce la pierderea identităţii naţionale, dar şi personale. „Mania imitaţiei”, în ultimii 30 de ani se manifestă prin felul multor români de a se îmbrăca, prin tatuarea unor părţi ale corpului, prin împodobirea cu cercei în urechi, nas, gene, prin limbaj presărat cu multe anglicisme.
Marele nostru filozof Lucian Blaga spunea: „Cu penele altuia te poţi împodobi, dar nu poţi zbura”. Tudor Arghezi a dedicat demnităţii umane un memorabil ciclu de poeme: „Cântare omului”. Finalul acestor poeme este o pledoarie pentru ridicarea omului la înălţimea condiţiei sale: „E timpul slugă veche şi robul celui rău,/ Tu, omule şi frate, să-ţi fii stăpânul tău”. Blând, tolerant şi ospitalier, poporul român a fost aşezat la gurile Dunării, în calea răutăţilor, dar a reuşit să-şi păstreze identitatea naţională prin limbă, credinţă şi folclor.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It