La curtea lui Urmuz - O carte despre generalul Vasile Milea

S-a născut de Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, în anul 1927, în comuna Lereşti, judeţul Muscel, al treilea copil al lui Gheorghe şi Elisabetei Milea. Lereştiul e practic alăturat Câmpulungului, o localitate pitorească, bine îngrijită, cu personalitate - are un Ateneu Cultural, un „brand” local - covrigii cu ou, la jumătatea lunii iunie îşi adună fiii satului la Zilele Lereştiului. În acest context am intrat în posesia cărţii anunţate în titlu. Este scrisă de profesorul Gheorghe Niţică, nepot al generalului-erou. „Vasile Milea. De la soldat la general, în 17 ani. General al Armatei Române, 25 de ani” - Editura Tiparg, Piteşti, 2016. Trei sute şi ceva de pagini, incluzând mai multe fotografii.
Titlul cărţii spune multe despre conţinutul acesteia. Copilăria, şcoala, Al Doilea Război Mondial, cu nemţii trecând prin Câmpulung, alegerea carierei militare, Şcoala de Ofiţeri de Infanterie de la Sibiu, absolvită ca sublocotenent în 1949, înaintările în grad şi în funcţii, în 1953, un curs special de limba rusă, pe care-l „sabotează” prin lipsă de interes şi „îngâmfare”, pentru a nu fi trimis în URSS, în acelaşi an este numit comandant de regiment şi se căsătoreşte; la numai 30 de ani, deşi era doar locotenent-colonel, ajunge pe o funcţie de general-maior, are probleme cu politrucii vremii (dar şi cu subordonaţii, pentru că era intransigent şi impulsiv), colonel în 1962, şef de Stat-Major la Armata a 3-a, activităţi, evenimente, întâmplări cazone, unele hazlii, şef de Stat-Major la Gărzile Patriotice (din 1973), general-maior în 1962, general-locotenent în 1969, general-colonel în 1977, comandat al Armatei I din 1980, şef al Marelui Stat-Major al Ministerului Apărării Naţionale, ministru din 1985, activitate în ţară, vizite prin lume - multe altele sunt povestite în carte, cu dragoste şi acribie, din cariera militară, din familie.
Până la anul „marilor schimbări”, 1989... Cartea este tranşantă: „Anul 1989 este anul de punere în scenă a planului gândit în afara ţării, dar cu executanţii noştri.” (pag. 90). Sar direct la un citat din prefaţa scrisă de profesorul Stan I. Florea, reluat şi pe coperta a patra: „Autorul cărţii de faţă (…) a scormonit cu migală în arhive, în dosarele comisiilor de anchetă, în declaraţiile orale ale unor martori aflaţi mai aproape sau mai la distanţă de desfăşurarea evenimentelor din ziua dispariţiei generalului. Cercetează spaţiul în care a avut loc evenimentul, întocmeşte schiţe, efectuează calcule ale traiectoriei glonţului ucigaş, folosind cunoştinţe de inginerie şi pe cele dobândite în timpul pregătirii militare personale şi conchide: Generalul Milea nu s-a sinucis. Generalul Milea a fost sinucis.”
Partea aceasta a cărţii, a doua, referitoare la decembrie 1989, este impresionantă prin cantitatea de informaţii şi prin analiza acestora. Detalii, uneori pe ore, convorbiri ale generalului cu subalternii, decizii ale lui Ceauşescu, amănunte de la Timişoara, unele de pe teren, altele din declaraţii vădit mistificatoare, presiunea asupra graniţelor, mai ales a celei de vest şi a celei de est, „ordinul care a evitat baia de sânge” de la Bucureşti, din noaptea de 17 decembrie, dat de generalul Milea, „sinuciderea”, diversiuni şi diversionişti, interpretări ale evenimentelor, comisia senatorială, anchete...
În finalul cărţii, un epilog aspru şi lucid, spunând, printre altele: guvernanţii postdecembrişti au avut o singură grijă, să nu aflăm adevărul; iar tot timpul au primit directive din afară şi le-au executat fără comentarii. „Va trebui să mai treacă mult timp până vom afla adevărul şi acesta va fi recunoscut.” Dar, cărţi ca aceasta ne apropie de adevăr - îndatorare autorului!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It