La C.C.A., actorii de la "Nottara" şi-au demonstrat încă o dată valoarea prin piesa "Mitică Popescu"!

Miercuri seara am asistat la un recital de înaltă ţinută la Centrul de Cultură şi Arte "George Topîrceanu", oferit de către actorii reputatului teatru bucureştean, cu care managerul Cristian Mitrofan are o veche şi fructuoasă colaborare punctată de-a lungul timpului doar cu spectacole îndelung aplaudate de către argeşeni. Nici această prezenţă n-a fost una care poate fi trecută cu vederea, deşi piesa aleasă, scrisă de Camil Petrescu (22 aprilie 1894 - 14 mai 1957) în perioada interbelică şi prezentată în premieră la Teatrul Naţional în anul 1928, nu este uşor accesibilă publicului larg. Autorul se înscrie printre scriitorii care au deschis calea romanului modern în literatura noastră şi, la vremea lui, a fost uneori greu perceput de către contemporani. Romane ca "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război", "Patul lui Procust" sau piese de teatru precum "Jocul ielelor" ori "Mitică Popescu" i-au adus - în timp - o binemeritată reputaţie în pretenţiosul "high life" bucureştean şi pot ţine capul de afiş şi în timpurile noastre, după aproape un secol de la lansare. Dovada s-a făcut - după cum spuneam - miercuri seara, pe scena de la C.C.A., unde spectatorii de toată mâna, care au umplut sala de spectacole, au rezonat perfect cu actorii de pe scenă. Excepţie a făcut un neavenit care nu numai că nu şi-a închis telefonul înainte de începerea spectacolului - aşa cum se ceruse în mod expres - dar a şi perseverat în atitudinea nepotrivită, căci n-a făcut-o nici după primul apel. Din situaţia jenantă ne-a scos actorul şi regizorul Dan Tudor, care a improvizat excelent, mimând o conversaţie cu vidul, în care cerea să închidă telefoanele concomitent! În rest totul a fost perfect, iubitorii de teatru au interacţionat corect cu actorii pe care i-au încurajat prin aplauze la momentele potrivite ca să dea măsura întregului talent de care dispuneau.

"Suflet candriu, de papugiu/ Cine să-l înţeleagă?..."

Aşa suna o melodie care făcea furori în perioada premergătoare crizei economice dintre 1929 şi 1933. Pentru a înţelege contextul în care se petrece acţiunea, trebuie să facem câteva precizări. "Micul Paris" îşi revenise după Primul Măcel Mondial şi cei care scăpaseră de bombardamente şi de ocupaţia străină voiau să se bucure de viaţă. Şi petreceau în neştire pentru a uita ororile prin care trecuseră, chiar dacă mulţi trăgeau mâţa de coadă - cum se spune. Era vremea în care se lumea se lepădase de constrângerile conservatoare de sorginte fanariotă, femeile îşi scurtaseră rochiile, bărbaţii renunţaseră în mare parte la fracuri şi toţi dansau frenetic charlestonul importat de peste Ocean, care detronase valsul şi alte dansuri de societate. Boema bucureşteană se aduna la "Capşa" pentru a pune ţara la cale, snobii pentru a fi văzuţi şi remarcaţi, dar şi pentru a privi defilarea damelor care aveau, n-aveau treabă prin zonă, nu se puteau lipsi de trecerea pe bulevard ca să fie admirate, curtate ori fluierate de craii timpului. Între ei se găsea şi personajul lui Camil Petrescu, contabil de bancă, bon-viveur, băiat de viaţă, care-şi crease printre colegii de serviciu o falsă reputaţie de Don Juan. Mitică Popescu trăia o dramă generată de frustrări şi voia să fie acceptat ca un om de mare succes la femei, cu relaţii în lumea artistică, gata oricând să le facă rost de bilete de favoare la spectacolele de teatru, de operă sau la alte evenimente. Erou de război, decorat cu "Virtutea Militară" - pe care o vânduse ca să facă rost de banii necesari acoperirii costurilor vieţii şi a susţinerii existenţei sale boeme - se zbătea în lipsuri. Îndrăgostit fără speranţe de patroana sa, Georgeta Demetriad, dom' Mitică era asaltat de avansurile colegelor de birou, d-na Didi şi d-ra Angela, prima care-şi consuma nemulţumirile unei căsnicii nereuşite în plan oniric, apelând când considera de cuviinţă la leşinuri spectaculoase şi a doua în amurgul unei tinereţi care era pe cale s-o lipsească de împlinirea căsniciei. Totodată, era luat în vizorul directorului Stuparu, un zbir cu cei din subordine care nu-l suferea pentru succesele sale la fiicele Evei şi-i căuta motive de umilire, ameninţându-l cu concedierea. La fel de mic la suflet era casierul Buiac, ardelean la origine, ce nu-l ierta pentru că era ţinta ironiilor lui Mitică Popescu şi-l pâra pentru orice la director. Singurul său prieten era evreul Jean Goldenberg, pe care-l tapa de bani după ce-l făcea să viseze frumos - ca şi pe ceilalţi - cărora le povestea în birou aventurile sale amoroase închipuite. Veşnic întârziat, dar şi calul de bătaie când era vorba despre muncă - fiind sprijinit de fiecare dată de damele din birou şi de amicul Jean - Mitică iubea fără speranţe şi-şi consuma oftica prin cântece sau prin glume mai mult sau mai puţin reuşite, prin care-şi păstra statutul de om de spirit şi de cuceritor.

Acţiunea piesei

Banca "Prosperitatea Acţionarilor" era în stare de faliment provocată de un management dezastruos - în termenii folosiţi în prezent. Patroana îşi ipotecase casa la o societate comercială aparţinând profesorului universitar de Drept roman, Bernigrădeanu, un fustangiu care se amăgea că mai putea provoca pasiuni printre tinerele sale studente şi chiar i-a pus deschis "chestiunea de încredere" Georgetei Demetriad, avertizând-o că nu amestecă amorul carnal cu afacerile şi că indiferent dacă se vor hârjoni sau nu prin pat, banii tot trebuie să-i dea: "În afaceri, doamna mea, nu există amiciţii, ci doar profit!" Singura salvare a băncii şi, implicit, a patroanei din situaţia disperată era preluarea unei fabrici de ţesături abandonate de statul maghiar în Transilvania venită în România Mare, la Bocşa. Concurenţa era uriaşă, căci afacerea era cotată la circa 30 milioane lei. Banca la care lucra Mitică Popescu făcuse cererea de rigoare la minister, dar nu primise răspuns. Tocmai în ziua în care începe acţiunea, la bancă se anunţase vizita unui secretar de stat din minister, ascuns sub iniţialele C.M., fapt care-i teroriza pe angajaţi, în frunte cu patroana şi directorul. Mitică Popescu fusese din nou ameninţat cu concedierea pentru întârzieri şi comportament indisciplinat. Totul s-a schimbat când a sosit importantul vizitator, care s-a dovedit a fi un fost camarad de arme, care-i datora eroului nostru viaţa. Şi care, drept mulţumire pentru că nu-l lăsase să moară pe front, l-a pus pe Mitică să scrie o cerere pe care i-a avizat-o, dându-i plocon fabrica râvnită inclusiv de prof. Bernigrădeanu. Iar Mitică, îndrăgostit până peste urechi, i-a dăruit-o femeii pe care o iubea!... Urmarea: a fost pus la muncă, în timp ce restul colegilor petreceau pentru că scăpaseră de faliment. Supărat, contabilul are mai multe discuţii cu ceilalţi, sfidându-l pe directorul ce-i declarase în faţa secretarului de stat dragoste infinită. Ca replică, Mitică i-a spus o poveste cum că patroana îl invitase la ceai seara, singur şi la o plimbare cu automobilul în afara Bucureştilor, în pijama şi fără papuci. Gelos, Stuparu l-a pârât Georgetei Demetriad, care era divorţată şi îl iubea şi ea în taină pe angajatul Mitică Popescu. Femeia a găsit cel mai bun prilej de a-i cere s-o ia de soţie pentru că o compromisese. Cum acesta a refuzat, crezând că era o glumă, s-a trezit expus ironiilor colegilor, ce l-au determinat să demisioneze. Directorul l-a pârât apoi patroanei că ar avea o relaţie cu o femeie care-i dăruise un copil, ceea ce nu i-a căzut deloc bine acesteia.

Şomerul Mitică Popescu a căzut bolnav la pat de turbeculoză, zăcând vreo două luni în casa sorei lui, cea care era bănuită că i-ar fi mama copilului. Văduvă, aceasta a rezistat cu greu nevoilor, vânzând cam tot ceea ce avea prin casă şi recompensând astfel ceea ce făcuse fratele pentru ea şi soţul pierit după rănile căpătate în război. Salvarea a venit în momentul în care eroul nostru s-a ridicat din pat şi a ieşit cu prietenul Jean Goldenberg în oraş. Pe care în prealabil îl "tapase" de nişte bănuţi!... În acest timp a sosit în vizită patroana şi directorul, ca să-i aducă - chipurile! - lui Mitică un rest de 5.000 lei, premii de la bancă şi hăinuţe pentru copil, ceea ce a produs mare bucurie în casă. Prin discuţii s-a lămurit situaţia şi Georgeta Demetriad când a aflat despre faptul că femeia din casă era sora celui pe care-l iubea, l-a trimis pe director să-l aducă cu Poliţia acasă pe bărbatul dorit. Discuţia cu inimile deschise a condus spre un final fericit pentru cei doi îndrăgostiţi!

Interpretare magistrală a actorilor de la "Nottara"!

Totul a început cu viziunea regizorului Dan Tudor, care are o relaţie de colaborare de decenii cu Cristian Mitrofan. Dumnealui a ştiut cum să-i facă pe colegi să intre perfect în pielea personajelor, oferind tipologii extrem de credibile, unele de-a dreptul geniale! Ca actor şi interpret al lui Mitică Popescu, acesta a ştiut să sugereze dincolo de accentele comice de suprafaţă, drama unui om cocoşat de insuccese, care nu lasă frustrările să-i sugrume omenia, fapt dovedit prin darul incredibil făcut băncii, care salva serviciile tuturor. "De ce nu mi-ai dat-o mie?!?...", se lamenta evreul Goldenberg, care ştia valoarea fabricii făcute cadou lui Mitică de fostul camarad de arme, secretarul de stat. Ingratitudinea celorlalţi este o dovadă a micimii sufleteşti de care dau dovadă micii funcţionari ce trăiesc într-un univers strâmtorat de nevoi şi presaţi de speranţe neîmplinite, gata să ridice ode celor ce sunt ceea ce ei au visat şi să-i umilească fără milă pe cei din jur. Nimic nou sub soare, nu credeţi?... Mărturisirea eroului lămureşte comportamentul său ce poate părea deviant cât timp se plasează într-un spaţiu oniric: "De-asta şi glumesc mereu, să nu mi se uite cineva în suflet şi să vadă cine sunt cu adevărat..." Dacă vreţi, este drama multora dintre noi, cei ce am asistat la spectacol, care avem comportamente similare. Şi asta explică de ce oamenii inteligenţi care au urmărit piesa interpretată magistral de actorii de la Teatrul "Nottara" au rezonat la evenimentele de pe scenă şi i-au aplaudat în picioare la final pe acei minunaţi profesionişti, care i-au făcut să viseze frumos aproape două ore! Să-i mai aplaudăm încă o dată pe Dan Tudor, Dani Popescu, Cristian Nicolaie, Raluca Titu, Daniela Minoiu, Ion Haiduc, Andreea Măcelaru Şofron, Mihai Marinescu şi Mircea Teodorescu, fără a-i uita pe Corina Grămoşteanu (scenografie), Vlaicu Golcea (muzica) sau Florin Fieroiu (mişcare scenică)! Concitadinii care au pierdut acest spectacol îşi pot şterge frustrările în toamnă, pe la sfârşit de noiembrie, început de decembrie, când Dan Tudor a promis că vor reveni cu altă piesă ce va face deliciul iubitorilor acestei nobile arte scenice. Îi vom aştepta cu nerăbdare şi-i vom întâmpina ca pe nişte prieteni dragi!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It