VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR: Să-i altoim pe politicieni!

Titlul e ambiguu, nu vă las nici măcar un rând să vă gândiţi la ceva nepotrivit, gen ulucă, leucă sau coadă de mătură (de unde leuci?, au ajuns piese de colecţie, le dau rafinaţii cu lac şi le ţin în sufragerie...), vă stopez grăbit entuziasmul, spunându-vă că eu am în vedere o altoire figurată, o combinare teoretică a calităţilor, la fel ca în pomicultură. Altoi pe portaltoi, unul rezistent la frig şi boli şi unul dând fructe ca de import (la culoare, că gustul...). Cu voia lui Miciurin, extindere de la pruni la politicieni. Că la fiecare găseşti câte ceva de admirat (aviz pervers-răutăcioşilor: nu e vorba despre maşină-vilă-amantă sau ce se mai poate admira la televizor, la emisiunile cu DNA sau cu paparazzi), o trăsătură de caracter, o iniţiativă, o convingere, un ce pozitiv, oricât de mic, oricât de ascuns (nu uitaţi că s-au inventat „microscoape” care „văd” şi atomi), asta mă gândesc eu că ar merita combinat, altoit.

Ideea, desigur, mi-a venit în toamnă, la vreme de altoit şi de campanie electorală pentru alegerea preşedintelui, a cotroceanului al patrulea (nu-i mai număr şi pe cei care s-au aflat vremelnic-întâmplător pe acolo, întrebându-se la ce sunt bune butoanele de pe birou). Vă mai amintiţi? Întreb retoric, sunt convins că fiecare dintre dumneavoastră are în minte un afiş preferat, un slogan apropiat inimii – şi, la fel, afişe în care vă venea să aruncaţi cu... cu..., nu vă spun eu cu ce, fiecare aruncă cu ce vrea (cacofonie firavă, că-cu-ce, nu se pune), cu ce are la îndemână. Paisprezece candidaţi! Două echipe de handbal! (Asta poate fi o idee pentru o altă vedere: să-i fi pus să joace o partidă de handbal între ei, măcar de vreo opt reprize, şi apoi să vedem cine e bun/bună pentru România. Generalizări posibile: nu handbal, ci hochei; nu hochei, ci box thailandez; nu box, ci masaj...) Fiecare cu calităţile şi defectele lui. Ce combinaţie frumoasă ar fi ieşit! Prin altoire figurată, cum tocmai zisei. Imaginaţi-vă doar că am fi putut trimite prin Europa un preşedinte... blondă, vorbind nemţeşte cu turaţie de Caracal, cu doctorat în Italia şi trecere la chinezi, cu experienţă SIE (la vedere), interesat de motociclete şi putând susţine oricând o fină conversaţie de societate înaltă despre motoare cu cilindrii în V – cine mai era? – aha: cu rude (asta e curofonie, dar puţină lume ia în seamă aşa ceva) la Budapesta. Am altoit cât am putut, mai completaţi şi dumneavoastră, că au mai rămas. De pildă, n-am ales nimic de la Tribun; se lăuda odată, la un show păcătos, cu virilitatea, dar parcă nu m-aş opri la aşa ceva, de teamă să nu iasă un altoi păcătos. De la William Brânză aş lua prenumele, ne-am pune bine şi cu Commonwealth-ul, inclusiv cu Her Majesty Elisabeth II, the Queen.

Există o glumă veche, cu un scriitor mare căruia o actriţă (nu-i ştiu mărimea) i-a propus să facă împreună (tot un fel de altoire) un copil care să iasă deştept ca el şi frumos ca ea; scriitorul i-ar fi răspuns, precaut: „şi dacă se întâmplă să iasă invers?”... Că nici Miciurin nu garantează totdeauna ce iese. Se sparie gândul când mă gândesc la cazul nostru, al altoirii (mintale, teoretice a) politicienilor, în particular, a celor paisprezece de la prezidenţialele din toamna trecută. Iese ceva de speriat şi dacă ne imaginăm o combinaţie nenorocoasă a celor doi rămaşi în finală (ca să nu intru în fişa postului, gândiţi-vă doar la un copilot de curse care citeşte harta şi anunţă curba imediat următoare cu accent sibian... după ce maşina e deja în pădure, rezemată de un fag...).

Renunţ, deci, la a sugera sau îndemna la o altoire teoretică... 

Pin It