"Cei opt mareşali ai României"

Sfârşitul acestui an se dovedeşte a fi foarte bogat în ceea ce priveşte lansarea de cărţi bune. Bucuria noastră este cu atât mai mare atunci când printre autori descoperim argeşeni. Este cazul şi cu cartea apărută la Editura Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, semnată de un colectiv alcătuit din gen.(r) Florian Tucă, Eugen Siteanu, col.(r) Laurenţiu Domnişoru şi Marius Popescu-Călăraşi, a cărei prefaţă este semnată de alt nume prestigios, cel al prof. univ. dr. Anghel Andreescu. Volumul de factură istorică face lumină în ceea ce priveşte "Cei opt mareşali ai României", fiind structurat pe 12 capitole, dintre care primul vizează etimologia şi evoluţia noţiunii de mareşal, următorul - însemnele purtătorilor demnităţii de mareşal - după care urmează cele dedicate acestor personalităţi care şi-au pus amprenta pe istoria ţării noastre şi, desigur, inevitabilele concluzii. Deci, să rememorăm numele celor care au purtat acest grad ce presupunea şi o mare responsabilitate: regii noştri - Carol I, Ferdinand I, Carol al II-lea şi Mihai I - regele Iugoslaviei, Alexandru (rudă prin alianţă cu Casa Regală a României), apoi militarii care şi-au dovedit valoarea profesională şi patriotismul pe fronturile Primului Război Mondial - Constantin Prezan şi Alexandru Averescu - încheind cu fostul şef al statului din Al Doilea Război Mondial, argeşeanul Ion Antonescu. O carte bună, care nu trebuie să lipsească din biblioteca celor care vor ca această ţară şi popor să aibă viitor, deoarece omul care nu-şi cunoaşte istoria rămâne ca un copil fără părinţi - după cum spunea un clasic...

 

 

 

Pin It