Mihail Sorbul – dramaturg şi romancier - 127 de ani de la naştere, 48 ani de la moarte - n. 16/29 oct. 1885 – m. 20 dec. 1966

S-a născut la Botoşani, unde a urmat clasele primare, continuând cu studiile secundare la Iaşi, Bucureşti şi Ploieşti. În capitală, a absolvit Facultatea de Drept, după ce urmase un an la Conservator. Ca scriitor se încadrează în perioada interbelică. La 3 martie 1916 are loc premiera capodoperei sale "Patima roşie”"- dramă psihologică şi de idei. Mihail Sorbul a intuit una dintre direcţiile principale ale evoluţiei teatrului modern, piesele sale numindu-le "comedii tragice". Alte piese ale acestui dramaturg sunt: "Răzbunarea" (1918), "Prăpastia" (1920), "A doua tinereţe" (1922), "Dracul" (1921), "Baronul" (1940) ş.a. Ca prozator, a publicat romanele "O iubeşti?", în 1932, şi "Mângâierile panterei",în 1934.  A mai publicat nuvelele "Glasul nevesti-mii" (1938) şi "Miting" (1949). Dintre piesele sale, trei drame au fixat definitiv locul lui M. Sorbul în istoria dramaturgiei române: "Letopiseţi", "Patima roşie”"şi "Dezertorul". 

 

Istorie dramatizată în versuri

 

"Letopiseţi”"- dramă istorică în cinci acte şi un prolog, a văzut lumina rampei în anul 1919 şi este inspirată de domnia dramatică a lui Ioan-Vodă cel Cumplit (1572-1574). Piesa se înscrie în linia dramelor inspirate din istoria naţională, precum : "Vlaicu-Vodă”", de Al. Davila, "Apus de Soare", din  Trilogia Moldovei, de B. Şt. Delavrancea. Spre deosebire de înaintaşii săi, M. Sorbul nu a scris o dramă istorică, ci o „istorie dramatizată” (Ion Trivale). Al. Davila şi Delavrancea au ales câte un singur moment din domnia lui Vlaicu, respectiv a lui Ştefan cel Mare, din "Apus de Soare".  M. Sorbul a ales "calea cronicii", selectând o succesiune de tablouri istorice din domnia lui Ioan-Vodă cel Cumplit, procedeu frecvent în romanele istorice, nu însă în dramaturgie. Folosind elemente ale romanului istoric realist, Sorbul şi-a scris drama în versuri, ceea ce presupune o trudă extraordinară în realizarea celor peste trei sute de pagini câte are piesa. Dramaturgul a fost preocupat să arate de ce Ioan-Vodă a fost numit "Cumplit",  de ce a fost erou şi de ce a rămas o personalitate eroică în istoria naţională. Mare patriot şi suflet incandescent, Ioan-Vodă este stăpânit de dorinţa de a reda Moldovei măreţia din timpul lui Ştefan, de a restitui ţării slava şi mândria de altădată, de a înlătura ambiţiile deşarte şi rivalităţile meschine dintre marii boieri. Ceea ce caracterizează faptele şi gândurile lui Ioan-Vodă se bazează pe credinţa lui nestrămutată în biruinţa cauzei căreia i s-a consacrat, pe virtuţile latente ale poporului său, pe încrederea sa nestrămutată în puterea Moldovei de a se elibera de servitute faţă de Poarta Otomană.

Notă:  Ioan-Vodă cel Viteaz a fost fiu nelegitim al lui Ştefan cel Tânăr. În scurta sa domnie a dus o politică de întărire a puterii statului, s-a îngrijit de întărirea oştirii şi de dezvoltarea comerţului cu Transilvania, Polonia şi Rusia. A fost dur cu marii boieri, care l-au numit "cel Cumplit".  A dus o politică hotărâtă şi curajoasă faţă de Poarta Otomană, opunându-se cu fermitate intenţiilor acesteia "de a dubla haraciul". În aprilie 1574 a înfrânt, la Zilişte, o puternică armată otomano-munteană. Ulterior, trădat de o mare parte a boierimii, a fost prins de o grupare de forţe turco-tătare şi ucis în chipul cel mai barbar: trupul lui a fost legat de viu între două cămile şi rupt în patru, iar apoi capul său a fost atârnat într-o suliţă. Numele lui Ioan-Vodă cel Viteaz rămâne înscris la loc de cinste în galeria marilor eroi ai neamului românesc şi în conştiinţa tuturor românilor. În anul 1974, cu prilejul împlinirii a patru sute de ani de la moartea eroică a acestui domn al Moldovei, i s-au înălţat două monumente: la Zilişte, jud. Vrancea şi la Roşcani, jud. Galaţi. 

(După Cristache Gheorghe şi Florian Tucă: "Voievozi, Domnitori, Principi, Regi, Preşedinţi şi alţi şefi de stat din spaţiul românesc" - dicţionar).

 

Comedii tragice

 

Dramaturgul M. Sorbul rămâne  însă în antologia dramaturgiei româneşti prin comediile tragice "Patima roşie" şi "Dezertorul". Cele două drame psihologice şi de idei au marcat un moment însemnat în evoluţia dramaturgiei naţionale. Mai cunoscută este "Patima roşie"- operă ce reprezintă o nouă tendinţă a artei dramatice de la începutul secolului al XX-lea - comedia tragică, autorul fiind  un precursor al marelui dramaturg Eugen Ionescu. Criticul şi istoricul literar Perpessicius considera că amestecul de comic şi tragic în opera lui M. Sorbul este "cel mai fericit augur al carierei sale dramatice".  "Patima roşie" urmăreşte procesul sufletesc parcurs de o tânără fată de origine modestă în tentativa de a-şi depăşi condiţia. Studentă la Litere, Tofana Jbilţ - nepoata unui hingher - s-a lăsat întreţinută timp de patru ani, de un bogătaş – Castriş, fiu de senator, căruia îi dăduse impresia că-l iubeşte. Dar când acesta o cere în căsătorie, Tofana îl refuză. Nu mai vrea să depindă de nimeni, mai ales că îşi dobândise o profesie. Motivul pentru care Tofana îl refuză pe Castriş e mândria. Ea are preocupări şi aspiraţii ce depăşesc limitele de gândire ale lui Castriş. Tofana se îndrăgosteşte de un tânăr uşuratic, Rudy, pe care ea însăşi îl numeşte un "pierde-vară". Îndrăgostirea ei fulgerătoare de acest tânăr este un mister al dragostei, ceva din "enigma eternului feminin".

Tofana îi propune lui Rudy căsătorie, dar acest tânăr uşuratic o refuză. Prin căsătoria cu Rudy, Tofana urmărea să se elibereze de umilinţa dependenţei materiale faţă de Castriş. În momentul în care Rudy refuză propunerea Tofanei de a o lua în căsătorie, în această tânără se declanşează ceea ce autorul a numit "Patima roşie"  (a sângelui). Îl atrage pe Rudy în camera Crinei – logodnică a acestuia şi prietenă a Tofanei. Întâlnirea are loc la orele două după miezul nopţii. Tofana îl tratează acum pe Rudy cu un dispreţ total, folosind şi ironia. Până la urmă, Tofana îl împuşcă cu revolverul pe care-l ascunsese în geantă. Un cronicar dramatic francez a comparat-o pe Tofana cu eroina Fedra din mitologia greacă. Forţa dramatică a piesei provine din manifestările Tofanei - eroină cu pasiuni violente, femeie fatală, dar nu lipsită de inteligenţă. Eşecul ei, precum şi al altor personaje din piesă, nu este tragic, ci ridicol. Prin piesele sale, cu deosebire prin "Patima roşie" şi "Dezertorul", M. Sorbul este unul dintre marii constructori din teatrul românesc, un precursor al unei noi direcţii în teatrul modern: comedia tragică. Piesele menţionate, dar şi altele, conferă autorului o deosebită importanţă în literatura română din perioada interbelică.

 

                                           

Pin It