O carte document: "Director peste o ruină"

Vă mai amintiţi de prof. Gheorghe Nicolaescu? Retras din activitatea didactică după 43 ani de carieră, nu poate să rămână inactiv. Recent a scos, cu ajutorul unui alt fiu al satului Vâlsăneşti, deputatul PP-DD Mihai Deaconu, o carte document despre locul natal. Evocările, datele, documentele, fotografiile reînvie o epocă istorică şi se constituie într-o mărturie pentru generaţiile care vor veni. Structurată pe 12 capitole, este dedicată memoriei tatălui autorului, numit director la şcoala din amintitul sat, după ce arsese în 1946. Hărnicia şi capacitatea de a uni oamenii în jurul său, au transformat ruina într-un lăcaş de învăţătură pentru cele mai tinere vlăstare, într-o vreme în care istoria se falsifica şi adevărul era surghiunit, dacă nu se potrivea cu vederile puternicilor zilei, pentru care soarele răsărea de la Kremlin şi apunea la Lubianka, sinistra închisoare a NKVD-ului, ce făcuse pui şi pe meleagurile mioritice în reţeaua de lagăre de exterminare a "intelighenţiei" româneşti. "Dl. Mihai Deaconu a fost elevul tatălui meu, Vasile Nicolaescu, şi o perioadă şi al meu, iar această carte i se datorează în mare parte. Geneza ei a pornit de la o discuţie şi de la depănarea unor amintiri, urmate de o propunere incitantă pentru mine. Am scris-o şi am fost ajutat s-o public de dumnealui, care este membru al Comisiei de Cultură a Camerei Deputaţilor din Parlamentul României. Lansarea oficială se va face în data de 9 noiembrie, la Vâlsăneşti, în localul Primăriei Muşăteşti, de la ora 10.00, fiind precedată de un Te Deum de veşnică pomenire pentru tatăl meu, fostul director al şcolii. Îi aşteptăm pe toţi cei care au respect pentru trecut, fac prezentul preţios prin faptele lor şi au privirile aţintite spre viitor", ne-a declarat ieri prof. Gheorghe Nicolaescu.

Autorul şi-a început prodigioasa carieră didactică la Vâlsăneşti, alături de tatăl său, având o catedră "mozaic" şi predând nu numai Geografie (materia de bază), dar şi Istorie, Franceză sau Sport. Fost handbalist, a ajuns cu echipa locală de fete, pe care o antrena, la finala organizată în 1973 la Budapesta, de clubul Ferencvaros, de unde s-a întors cu trofeul "Frunza de aur". A mai lucrat la Costeşti-Vâlsan, tot în comuna Muşăteşti, după care a continuat la LICM Colibaşi, unde a antrenat una dintre bunele echipe ale campionatului naţional al elevilor, apoi a fost repartizat pentru 10 ani în Ardeal, într-o zonă în care populaţia maghiară era majoritară, la Tg. Secuiesc. Acolo a învăţat ungureşte şi s-a integrat atât de bine, încât etnicii maghiari l-au considerat spion. După 1990 a revenit la Curtea de Argeş, lucrând la Agricol timp de 8 ani şi apoi ultimii 16 ani, la Şcoala "Regina Maria". Acolo a pregătit mai multe echipe de eleve care au câştigat numeroase premii la concursurile naţionale şi internaţionale pe teme de mediu, tot timpul chinuindu-se să facă rost de bani pentru acoperirea costurilor de participare. Bilanţul este însă unul de excepţie: 10 medalii de aur, 3 argint, 6 bronz - pe plan naţional, cărora li s-au adăugat două premii internaţionale obţinute la Paris şi Zweibrucken (Germania). Acesta este omul a cărei carte merită să fie citită!

 

 

 

Pin It