Se asfaltează încă 8 străzi! Infrastructura rutieră din comuna Domnești, prioritară pentru primarul Smădu
Vă informam zilele trecute că Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor publice și Administrației, Cseke Attila, a semnat 63 de noi contracte de finanțare prin PNI „Anghel Saligny”, în valoare totală de 639.625.357,13 lei. Contractele semnate vizează modernizarea infrastructurii rutiere, a sistemelor de alimentare cu apă și a rețelelor de canalizare. Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate până în prezent, în cadrul programului menționat anterior, se ridică la 626, în valoare totală de 6.479.675.296,64 lei, a precizat ministrul Dezvoltării.
Prin „Anghel Saligny”, în județul Argeș se vor investi 1.537.565.799,19 lei în 171 de proiecte.
Din aceștia, comuna Domnești a primit 8.000.000 de lei pentru finanțarea ambelor proiecte depuse în vederea asfaltării a 14 străzi comunale, și anume: Frații Crăciun, Mihail Kogălniceanu, Primăverii, Înv. Hănescu, Mihai Eminescu, Gheorghe Doja, Transilvaniei, Frații Andreiași, Octavian Goga, Serg. Ștefan Petrescu, Tudor Vladimirescu, Anton Pann, Iazului și Petre Ionescu Muscel, însemnând aproximativ 70% din infrastructura comunală pe care există utilități: apă, canal și gaze.
Zilele trecute, un prim pas spre această mare modernizare a comunei a fost deja realizat.
"Stimați locuitori ai comunei Domnesti, așa cum mi-am propus încă de la începutul mandatului, infrastructura rutieră din comună va fi prioritatea numărul unu. În acest sens, cu mândrie vă pot spune că astăzi, la Ministerul Dezvoltării am semnat contractul în valoare de 3,8 milioane de lei (treizeci și opt de miliarde lei vechi) pentru finanțarea lucrărilor de asfaltare al celui de-al doilea lot de străzi. Din acest lot fac parte următoarele opt străzi: Transilvaniei, Octavian Goga, Serg. Ștefan Petrescu, Anton Pann, Iazului, Petre Ionescu Muscel, Tudor Vladimirescu și Frății Andreiaș. Vă mulțumesc pentru încrederea care mi-ați acordat-o în vederea transformării comunei noastre într-o comună europeană! Cu dragoste și respect, al dumneavoastră primar Ion Doru Smădu!", a declarat, cu mândrie, șeful administrației publice Domnești.