Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 30 martie 2023 17:33

Se fac demersuri pentru modernizarea iluminatului public, la Tigveni

Pentru a moderniza iluminatul public stradal din comuna Tigveni, primarul Constantin Smeu ne-a spus că a depus o solicitare la Agenția Fondului de Mediu, iar la finalul anului 2022 aceasta a fost obținută, urmând ca lucrările să debuteze cât mai curând posibil. „Se vor monta în jur de 500 de lămpi cu tehnologie led în fiecare sat. Acestea vor contribui și la estetica localității, dar au și rolul de a reduce consumul de energie. Se mai face un pas considerabil pentru modernizarea și digitalizarea comunei Tigveni. Mă bucur foarte mult că am primit această finanțare”, a declarat primarul Smeu.


Vă reamintim că Grădinița Tigveni și proiectele depuse prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” sunt lucrările de mare importanță ale comunei. Șeful administrației publice locale ne-a vorbit de fiecare dată despre faptul că dorește să asfalteze 11,4 km de drumuri din localitate în acest mandat. De asemenea, unităților de învățământ le este oferită o atenție deosebită, motiv pentru care se va realiza o reabilitare termică și la Școala Bârseștii de Jos, proiectul urmând să primească finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență.


Într-un material trecut vă informam că, la începutul acestui an, drumurile din comună au fost afectate din cauza ploilor. Primarul Smeu a luat la cunoștință, iar acolo unde sunt necesare reparații se va interveni pentru remedierea problemelor. În afară de lucrările menționate, prin PNRR se va realiza și Planul de Urbanism General al localității și se vor monta două stații de încărcare destinate mașinilor electrice. Edilul șef face tot posibilul pentru a avea o comună modernă și dotată din toate punctele de vedere.



 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.