Se dă startul pentru crearea centrului municipiului Curtea de Argeş!

"Cu ajutorul lui Dumnezeu, în ciuda condiţiilor grele în care trăim în prezent - şi fac referire directă la pandemia de coronavirus resuscitată, dar şi la cele de natură meteorologică, la care s-au adăugat fel şi fel de piedici, reuşim să îndeplinim pas cu pas programul de lucrări pe care ni l-am propus pentru acest an. De curând am încheiat lucrările prin care am lărgit considerabil strada Nevers, în zona sediilor Finanţelor Publice, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş şi a blocurilor ANL. Acolo se simte deja o fluidizare a traficului, iar faptul că s-au creat spaţii suplimentare de parcare este evident că a rezolvat altă problemă cu care ne confruntam în acel sector. În 24 iulie, seara, la începutul weekend-ului trecut, am finalizat execuţia lucrărilor prin turnarea celui de-al doilea strat de asfalt pe strada Valea Iaşului. A fost o lucrare complexă realizată în condiţii profesioniste, care a rezolvat problemele generate de lucrările la canalizare efectuate prin 2011, când se turnase grăbit un strat de asfalt ce s-a deteriorat până în primăvara lui 2012. Acum ne pregătim ca în cursul acestei săptămâni să demarăm lucrările ce se vor executa pe proiectul arh. Traian Ionescu, prin care vom transforma zona fostului Magazin Vidraru în centrul muncipiului Curtea de Argeş. Aşa cum am mai spus, şi acolo vom crea un anumit număr de locuri de parcare în spaţiul din faţa clădirii, unde avem posibilitatea să amenajăm un trotuar normal. De asemenea, pe lateralul clădirii, spre Restaurantul <<Capra Neagră>>, vom folosi terenul pentru a genera un spaţiu cu folosinţă multiplă, ce nu va fi lipsit de bănci sau copaci. Din raţiuni economico-financiare, acolo vom realiza lucrările în regie proprie, cu angajaţii de la SPGC. Avem convingerea că va ieşi un centru demn de Primul Oraş Regal al României, ce va avea un aer occidental, de care concitadinii să fie mândri!", a declarat primarul Constantin Panţurescu.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It