Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 29 martie 2024 07:27

Eminescu şi Ziua Culturii Naţionale, la Centrul Pensionarilor

Miercuri, la Centrul pentru Recreerea Pensionarilor din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Curtea de Argeş (director, Mariana Moise) a fost sărbătorit Mihai Eminescu - "170 ani de la naştere" şi, totodată, s-a marcat Ziua Culturii Naţionale. Activitatea a fost susţinută de invitaţi importanţi: managerul Bibliotecii Municipale, ing. Marian Ghiţă şi prof. Ion Ionescu-Bucovu. Primul, amintind despre articolul poetului şi istoricului George Baciu, publicat în "Săgetătorul", a vorbit despre intuiţiiile lui Eminescu cu privire la apariţia universului, prin care a anticipat teoria de mai târziu a lui Einstein. De la legăturile fascinante ale poetului cu ştiinţa s-a trecut la aspecte despre semnificaţia zilei şi s-a evocat perioada copilăriei, continuându-se cu aceea a studiilor, până la nemuritoarea poveste de dragoste dintre acesta şi Veronica Micle. Toate acestea au fost trecute în revistă de prof. Ionescu-Bucovu. Dintre beneficiari, Vasile Gagiu a recitat câteva versuri eminesciene, întreaga activitate încheindu-se în aplauze.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.