Proiecte de investiţii, la Ciofrângeni

Viceprimarul Gheorghe Manga ne-a confirmat faptul că localitatea de pe Valea Topologului are mai multe proiecte de dezvoltare locală aflate în diverse stadii de realizare. În primul rând a vorbit despre unul social, privind un centru de zi pentru persoane cu probleme sociale sau cu dizabilităţi, proiect lansat în data de 30 mai la Consiliul Judeţean, având denumirea de "Complex de 4 locuinţe Protejate şi Centru de Zi în comuna Ciofrângeni, judeţul Argeş". Finanţarea sa era asigurată prin POR 2014-2020 şi era implementat prin M.D.R.A.P. (la nivel central) şi A.D.R. Muntenia (la nivel regional). Valoarea totală a proiectului lansat atunci, care includea şi obiective din comunele Tigveni şi Băbana, era de 5.692.228,73 lei, din care total eligibilă era suma de 4.216.710 lei (4.132.375,80 lei nerambursabili), iar suma neeligibilă era de 1.475.528,73 lei. Consiliul Judeţean Argeş urma să asigure cofinanţarea de 84.334,20 lei. În cele 4 locuinţe urmau să fie cazate 32 persoane adulte cu dizabilităţi dezinstituţionalizate de la Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională (CITO) Tigveni, cărora urma să li se alăture 8 persoane adulte neinstituţionalizate din comuna Ciofrângeni aflate fie în grija familiilor, fie trăind independent şi descurcându-se cum puteau. Aceştia erau beneficiarii direcţi ai amintitului proiect, iar cei indirecţi erau membrii familiilor cu dizabilităţi vizate, precum şi angajaţii de la obiectivele de investiţii şi comunitatea locală. "La ora actuală, a fost finalizată licitaţia de execuţie, care a fost adjudecată de către o firmă specializată din Argeş. Totodată, ne aflăm în procedură pentru selectarea constructorului ce va realiza modernizarea stadionului local. Ceea ce ne oferă perspective dintre cele mai frumoase este însă proiectul prin care se va realiza o reţea de alimentare cu gaze naturale a gospodăriilor populaţiei, ce va avea o lungime de circa 70 km. Acesta este cu valoare destul de mare, costurile urmând să fie acoperite prin PNDL III, din datele pe care le deţinem la ora actuală", ne-a mai informat viceprimarul Manga.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It