TKO la viceprimar: Dabija este noul preşedinte al şedinţelor de legislativ municipal!

La şedinţa ordinară a Consiliului Local Curtea de Argeş au participat 18 din totalul de 19 aleşi: viceprimarul Gabriel Jubleanu, Viorel Popescu, Ana Maria Rovenţa, Gheorghe Andreescu, Loredana Stancu, Ştefan Dumitrache, Maria Dicu, Răzvan Bădescu, Ana Răduţu-Babeţ (toţi de la PSD), Gheorghe Molea şi Emelian Oreviceanu (ALDE), Ion Şerban şi Ionel Păunescu (PAM), Cristian Mitrofan, Mădălin Marinescu, Doru Georgescu şi dr. Jean Chefani (PNL) şi Bogdan Alexandru Dabija (UNPR). A absentat Marius Deaconu (PAM) şi situaţia a impus alegerea unui alt preşedinte de şedinţă. Ion Şerban a fost "cel mai iute de mână" şi l-a propus pe viceprimarul Gabriel Jubleanu, luându-i faţa lui Ştefan Dumitrache, care şi-a exprimat opţiunea pentru Bogdan Dabija. Viceprimarul a refuzat cu inteligenţă jocul opoziţiei, intuind faptul că acea preşedinţie într-un climat deja tensionat ar fi fost o sarcină dificilă, astfel că în cursă a rămas doar a doua propunere, care a şi fost votată. Drept urmare, Dabija a luat loc la prezidiu, în stânga primarului Constantin Panţurescu, cel care - de fapt - a condus şedinţa, transformându-l pe preşedintele ales într-un soi de ventriloc propriu. Faptul a devenit evident pentru toată lumea mai ales în momentul în care primarul l-a blocat pe vicele său când a vrut să intervină, reproşându-i că n-a vrut să-şi asume responsabilitatea de a conduce şedinţa atunci când a fost propus: "Acum taci, că vorbeşte primarul!". Şeful administraţiei municipale a fost deranjat nu numai de reproşurile primite de la cetăţenii din cartierul Marina, care se plângeau că de ani de zile suferă din cauza lipsei de apă la anumite ore ale zilei, dar şi de comentariile şi şuşotelile din rândurile aparatului propriu aflat în sală, fapt pentru care le-a admonestat pe doamnele pe care le considera vinovate, fulgerându-le cu privirea. A fost alt semn că în primărie a cam început să sufle o boare iernatică... Din cadrul serviciilor subordonate administraţiei au fost prezenţi, pe lângă secretarul general Radu Chirca, directorul economic Gheorghe Florescu, Isabel Janina Zarioiu (Juridic), Mariana Moise (Direcţia de Asistenţă Socială), Melania Zarioiu (Serviciul Public Comunitar Local pentru Evidenţa Persoanei), Adriana Ciorbaru (CADPP), Constantin Teodorescu (Investiţii), Ioan Ghiţă (SPGC), Marin Florea (Serviciul Public Pieţe, Târguri şi Oboare) şi Cătălin Gabriel Nastea junior (S.C. Salubritate Publică Urbană - secondat de Gabriel Nastea senior). Deşi pe alocuri şedinţa din 29 octombrie a căpătat şi aspecte de gherilă urbană datorită hărţuielilor la care opoziţia l-a supus aproape permanent pe primar, pentru ca atunci când situaţia ameninţa să devină explozivă s-o lase "mai moale", toate proiectele pe care acesta le-a promovat acesta au fost aprobate cu majoritate lejeră, dacă nu cu unanimitate de voturi.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It