Greu de crezut, dar adevărat: aleşii urbei au acceptat cu greu donarea către municipiu a unui teren de 89 mp!

Faptul s-a petrecut în şedinţa ordinară a Consiliului Local Curtea de Argeş din data de 23 august, dar n-a avut ceva în comun cu fosta zi naţională din timpul comunismului şi nici cu mentalitatea acelei epoci, în care când era vorba de a se lua ceva în proprietatea publică, se lua cu supramăsură şi fără comentarii! În acea zi de vineri însă, consilierii locali au fost deranjaţi de modul în care funcţionarii primăriei au întocmit documentaţia aferentă. Practic, proiectul de hotărâre fusese generat de o informare formulată de către concitadinul Florin Mitre, domiciliat pe strada Ghioceilor la nr. 15B, prin care-şi exprima intenţia de a dona 89 mp teren. Acesta era situat în punctul "Măgura", era înscris în C.F. nr. 87.480 şi valora 4.369 lei, conform evaluării efectuate de o persoană autorizată legal. Scopul declarat al donaţiei era crearea unui drum de acces către proprietăţile învecinate.

"Dac-ar fi să mă iau după schiţa prezentată, eu nu locuiesc pe strada Ghioceilor!"

Constatarea a fost făcută de către liderul grulului liberalilor din legislativul municipal, Cristian Mitrofan, care deţine o frumoasă proprietate pe strada respectivă. Colegul său, Mădălin Marinescu, l-a completat uşor persiflant: "Eu nu m-am putut abţine să nu râd atunci când am văzut schiţa aceea şi am citit proiectul de hotărâre. Acolo se vorbeşte despre o donaţie pentru un drum care nu dă în altul...". "Care e problema?... Facem o enclavă!", a spus de-a dreptul veninos Bogdan Alexandru Dabija (UNPR). Gheorghe Andreescu (PSD) a fost interesat cu ce se va circula pe acel drum de acces, care nu poate avea mai mult de 2 m lăţime: cu căruţa sau cu roaba?... Şi a încheiat destul de insinuant: "Care e afacerea, şi mai ales a cui?...".

Prezentă în sala de şedinţe, şefa de la ADP, Adriana Ciorbaru, a afirmat că n-ar fi vorba despre aşa ceva, ci pur şi simplu de dorinţa de a ajuta nişte oameni să capete acces mai uşor la proprietăţile deţinute în zonă. Şi cum se insistase pe schiţa prost întocmită, din care nu se înţelegea mare lucru, a spus clar, cu subiect şi predicat: "Schiţa a fost făcută de către cadastrist!"

"Cadastristul a cam sărit gardul cu schiţa asta!...

... Refaceţi documentaţia aiurea şi, în şedinţa următoare, aprobăm proiectul care poate veni în sprijinul oamenilor!", a intervenit şi Ionel Păunescu (PAM). Cristian Mitrofan a declarat, la rându-i: "M-am săturat să tot vindem pe bani puţini şi să facem lucruri care stârnesc suspiciuni! Personal mi-aş dori ca străzile Ghiocei şi Măceşului să se unească pe baza unor donaţii de terenuri făcute de către proprietarii care înţeleg că aşa s-ar putea dezvolta întreaga zonă. Am iniţiat discuţii cu dumnealor şi pot să vă spun că sunt interesaţi de crearea unei centuri stradale". Preşedintele de şedinţă Marius Deaconu (PAM) a propus amânarea proiectului sugerată de colegul Ionel Păunescu, dar a ajuns la o dispută cu Mădălin Marinescu. Propunerea a fost supusă votului şi cum, necum, a rezultat un scor de 7-7, adică mai puţin decât numărul consilierilor locali prezenţi la şedinţă (!?!...). Pentru edificare, s-a recurs la votarea proiectului în forma iniţială şi pentru s-au pronunţat doar 9 aleşi. La reluarea reluării s-au întrunit cele 10 voturi necesare acceptării donaţiei. "O să vă aduc aici oamenii care nu vor putea folosi acel drum!", a avertizat Ionel Păunescu. Dar nu i s-a dat mare atenţie, pentru că - vorba lui Shakespeare - "Totul e bine când se termină cu bine!"!...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It