Spitalului Orăşenesc din Mioveni, cea mai nouă şi modernă unitate medicală din România!

Joi a avut loc festivitatea de recepţie a Spitalului Orăşenesc din Mioveni, prima unitate de specialitate construită de la zero în ultimii 30 ani în România. Alături de primarul Ion Georgescu şi de comunitatea oraşului Mioveni s-a aflat şi conducerea Consiliului Judeţean Argeş, preşedintele Dan Manu şi vicepreşedinţii Simona Brătulescu şi Ion Mînzînă. Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa premierului Viorica Dăncilă, ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, preşedintelui interimar al Senatului, Şerban Valeca, preşedintelui Casei de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, a numeroşi secretari de stat, medici, oameni de ştiinţă, parlamentari, directori de instituţii, reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi judeţene. De asemenea, a fost prezent ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, care a oficiat slujba de sfinţire a noului spital alături de un sobor de preoţi.
"Mulţumesc întregului Cabinet pentru susţinerea pe care am avut-o, dar şi echipei, asta însemnând Parlament, Guvern, Consiliu Judeţean, Prefectură şi Consiliul Local Mioveni. Tuturor vreau să vă mulţumesc şi mă înclin în faţa dumneavoastră pentru ajutorul dat, nu pentru mine, pentru comunitatea din Mioveni, şi cred că argeşenii, în două luni de zile, vor avea o unitate modernă, europeană, şi pentru asta vă mulţumim tuturor, dar şi pentru ajutorul pe care ni-l veţi da în continuare, pentru că munca nu se încheie aici!", a declarat primarul Mioveniului, Ion Georgescu, în deschiderea evenimentului. "Domnule primar, încep şi eu prin a vă felicita pentru realizarea acestui eveniment deosebit, naţional, în opinia mea. Este primul spital care se construieşte în ultimii 30 ani. Aşa cum a zis şi domnul primar, aici a fost o echipă naţională, judeţeană şi locală alături de care a finalizat ceea ce noi vedem acum. Felicitări, domnule primar, felicitări Consiliului Local Mioveni!", a spus, în discursul său, preşedintele Dan Manu. De asemenea, în debutul manifestărilor publice ocazionate de recepţia Spitalului Orăşenesc din Mioveni, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, dr. Dan Manu, a susţinut o prezentare privind sistemul de sănătate în judeţul Argeş - strategii şi investiţii.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It