Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 19 aprilie 2024 02:18

Primarul Virgil Baciu, din Corbi, a donat 100 lămpi comunei Coşcalia!

Şeful administraţiei publice locale din localitatea de pe Valea Râului Doamnei, unionist înfocat şi luptător pentru desfiinţarea graniţelor dintre Republica Moldova şi ţara-mamă, România, nu se dezminte. La sfârşitul săptămânii trecute a plecat din Corbi cu un autocar şi a ajuns în localitatea înfrăţită de dincolo de Prut, Baimaclia, cu 30 cetăţeni din comuna sa, printre care se găseau şi membri ai Ansamblului "Ciobănaşul". La destinaţie, românii au participat la Festivalul Plăcintelor şi Sarmalelor, la care s-au alăturat şi locuitori din comunele din zonă, precum Coşcalia sau Taraclia, desfăşurat în ultima zi de august, când s-a sărbătorit şi Ziua Limbii Române. Delegaţia din Corbi, în frunte cu şeful administraţiei publice locale, a defilat în cadrul paradei participanţilor cu steagul tricolor. A doua zi, Virgil Baciu a donat în nume personal comunei Coşcalia 100 lămpi pentru modernizarea iluminatului public, aşa cum procedase în trecut şi la Baimaclia. "Atmosfera a fost extrem de caldă, iar ospitalitatea fraţilor noştri de peste Prut s-a situat încă o dată la cele mai înalte standarde. Ne-am simţit ca acasă şi am revenit cu amintiri de neuitat!", ne-a declarat primarul Baciu.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.