"Casă de Piatră!" pentru două familii de concitadini

Şi în ultima şedinţă de legislativ s-au conferit două Diplome de Recunoştinţă pentru familii cu vechime de convieţuire mai mare de 50 ani. Votul consilierilor locali pe proiectul de hotărâre a fost unanim. Prima dintre acestea, însoţită de tradiţionalul buchet de flori, a fost înmânată de către directorul Şcolii Gimnaziale "Mircea cel Bătrân", prof. Gheorghe Molea, cuplului alcătuit din Gherghina şi Ion Toma, care locuieşte pe strada Vlaicu Vodă. Alesul local a declarat că-i cunoaşte pe cei doi de vreo 40 ani, de când le era dascăl şi i-a felicitat călduros pentru viaţa de familie exemplară, ce poate sluji drept exemplu mai tinerilor concitadini. A doua diplomă i-a revenit consilierului local Ionel Păunescu, însă în sală n-a fost prezent vreun reprezentant al premiaţilor Elisabeta şi Ion Plăiaşu. Alesul local n-a fost mai norocos nici cu Călin Budan, juristul legislativului, care părăsise sala de şedinţe, astfel că diploma şi buchetul de flori a rămas în faţa sa. Ambele familii, pe bază de cerere adresată Direcţiei de Asistenţă Socială, condusă de către Mariana Moise, pot primi şi premii băneşti de câte 200 lei, în conformitate cu o hotărâre de consiliu destul de veche.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It