"Pentru finalizarea lucrărilor de extindere la şcoala de la Retevoieşti, am avea nevoie de 270.000 lei!"

Eugeniu Pătru, primarul comunei Pietroşani este preocupat de asigurarea condiţiilor optime desfăşurării procesului instructiv-educativ. De pildă, la ora actuală, are în lucru extinderea şcolii din satul Retevoieşti. "Am cerut bani pentru şcoli şi mai avem nevoie de 270.000 lei pentru finalizarea extinderii acestei unităţi de învăţământ cu încă două clase şi o sală de sport. Noi avem în comună încă alte patru şcoli, în satele Pietroşani, Bădeşti, Găneşti şi Vărzăroaia. Foarte probabil, ultima nominalizată va fi închisă, măsură impusă de lipsa numărului de elevi necesari. Cei rămaşi vor fi relocaţi". Din aceeaşi sursă am mai aflat că la ultima rectificare de buget s-au primit 14.000 lei de la Finanţele Publice. Raportată la nevoile unei astfel de comune, efectul sumei alocate se poate caracteriza ca o injecţie făcută doar cu ser fiziologic... Totuşi, situaţia localităţii în ceea ce priveşte infrastructura rutieră este una de-a dreptul strălucită: "Reparaţiile de drumuri nu ne dau cine ştie ce bătăi de cap, căci avem circa 99% din ele asfaltate. Au mai rămas nişte crâmpeie, pe ulicioare, de vreo câteva sute de metri, la care deja se lucrează pe baza fondurilor de care dispunem", a concluzionat primarul Pătru, edilul-şef aflat în fruntea comunităţii încă din vremea comunismului, ceea ce-l plasează în fruntea topului vechimii pe această funcţie în judeţul Argeş. 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It