Cea mai reuşită ediţie a "Întâlnirii fiilor satului Poienărei": sărbătoare populară în spirit pur românesc!

Aşa a fost ediţia cu nr. XVI a acestui eveniment ctitorit de către primarul Virgil Baciu cu scopul de a scoate satul natal din agonia în care se zbătea. Reuşita demersului său şi al familiei care-i stă mereu aproape este acum deplină, căci comunitatea locală s-a revigorat şi păşeşte decis pe drumul civilizaţiei, alături de întreaga comună Corbi. Au dovedit-o încă o dată cei aproape 500 de participanţi, în frunte cu ÎPS Calinic, care l-a instalat paroh pe preotul născut în Poienărei, Claudiu Samoilă, în cadrul TE DEUM-ului oficiat la superba biserică din centrul satului. Ziua a fost una frumoasă ca sufletul celor care n-au pregetat să semneze "prezent" şi la ediţia din acest an. De la care au lipsit destui dintre obişnuiţii sărbătorii, din motive mai mult sau mai puţin obiective, dintre care cele politice nu pot fi excluse, deşi primarul Baciu este independent cam de multişor. Patriot până în adâncul sufletului, a dovedit-o şi în prima sâmbătă după prăznuirea Adormirii Maicii Domnului din acest an prin tot comportamentul său, dar şi prin prezenţa unei delegaţii artistice de fraţi de dincolo de Prut, pe care a invitat-o să bată cale lungă din raionul Căuşeni, Republica Moldova, până pe Valea Râului Doamnei. Programul a fost unul dens, iar momentele artistice au întreţinut o atmosferă de-a dreptul extraordinară printre cei prezenţi, care s-au putut bucura şi de produsele tradiţionale culinare ori de altă natură. S-a cântat, s-au încins hore şi fraternitatea a fost la ea acasă, într-o sărbătoare populară de excepţie, de care organizatorii au motive să fie mândri!

"Este ultima ediţie pe care o mai organizez ca primar!..."

Anunţul a fost făcut de către Virgil Baciu în biserică, după slujba oficiată de un sobor impresionant de preoţi în frunte cu Arhiepiscopul de Argeş şi Muscel. ÎPS Calinic a rostit un impresionant cuvânt de învăţătură şi le-a acordat primarului Virgil Baciu şi artistului local Constantin Samoilă distincţia eparhială "Sf. Neagoe Vodă Basarab". Au mai primit semne ale preţuirii preotul Samoilă ("Crucea Basarabă") şi distincţia "Sf. Filofteia" Justina Radu, urmaşă a eroilor din grupul de rezistenţă anticomunistă "Haiducii Muscelului". Faptul că Virgil Baciu şi-a reiterat anunţul din urmă cu doi ani i-a întristat pe mulţi dintre "corbenii" prezenţi, dar poate că i-a bucurat pe cei care nu-l au la suflet. Primii nu uită că, în urmă cu 8 ani, cei ce veneau la sărbătorirea de la Poienărei îşi rupeau maşinile prin hârtoapele din drum. Atunci, Virgil Baciu le-a promis că situaţia va fi schimbată total în bine în 2012, când va fi el primar, şi s-a ţinut de cuvânt! Oamenii de bună credinţă se tem că renunţarea sa la candidatură va fi similară cu cel puţin o stagnare, iar ceilalţi cred că-şi vor putea face în voie jocurile care le-au fost blocate în anii săi de mandat. Pe de altă parte, Virgil Baciu consideră că şi-a îndeplinit misiunea asumată în 2012, dovedind că nu există imposibilul atunci când există dorinţă, consecvenţă, profesionalism şi iubire de locurile natale şi de oameni. Dovadă stau realizările sale - alimentarea cu apă, asfaltările, reţeaua de canalizare la care se lucrează, deschiderea comunei spre lume prin STONEBIRD şi, nu în ultimul rând, redarea demnităţii şi mândriei de a fi "corbean" atât pentru localnicii de rând, dar şi pentru toţi cei neorbiţi de patimi sau de interese mărunte!

Program artistic de excepţie

Omul de televiziune Elena Picu l-a prezentat cu talentul recunoscut, ca şi la ultimele ediţii, cu competenţa uneia care n-a lipsit la vreo ediţie. Deschiderea a aparţinut formaţiilor locale "Muguraş de fluier", coordonat de prof. Vasile Stănciulescu şi "Ciobănaşul", care a evoluat în fără Claudia Rotaru, absentă din motive întemeiate. Artiştii i-au încântat pe spectatori prin evoluţiile lor şi prin costumele sobre în care predominau culorile alb şi negru specifice sudului Transilvaniei, din care au venit cu sute de ani în urmă oieri ce s-au stabilit pe Valea Râului Doamnei. Au urmat formaţiile moldovene din Hagimus - "Mugurel" şi "Tălăncuţa" - coordonate de primarul Anatolie Iepure, erou al războiului transnistrean (potrivit prezentării pe care i-a făcut-o primarul Virgil Baciu), care au impresionat prin grupul vocal feminin şi prin vigoarea dansurilor prezentate. Nu în ultimul rând au fost admirate costumele populare în culori vii, predominante fiind albul şi roşul, ca şi la căluşarii şi dansatorii de la Corbu-Olt, prezenţe tradiţionale în ultimul deceniu la Poienărei.

Diplome pentru participanţi

Respectând tradiţia, s-au acordat şi diplome pentru participanţi. Anul acesta, laureaţii au fost: primarul Anatolie Iepure, pentru prima prezenţă la eveniment cu ansamblul din Hagimus; preotul paroh Claudiu Samoilă, "venit să stea şi să păstorească în satul natal"; primarii Ştefan Benonie (Aninoasa), Liliana Dună (Mozăceni), Dragoş Boncea (Poienarii de Argeş), consilierii locali Dionisia Burilă, Valentin Grigoroiu şi viceprimarul Dan Aldea - potenţial candidat la postul de primar anul viitor, dacă va renunţa Virgil Baciu, ce şi-a anunţat public intenţia de a-l sprijini, deoarece au făcut echipă foarte bună şi este garanţia continuării proiectelor de dezvoltare în Corbi, consilierul judeţean liberal Gabriel Vasilescu şi ISU Argeş, care a avut o caravană profesionistă prezentă, ce a luat gratuit glicemia celor interesaţi, a făcut o instruire de acordare a primului ajutor în caz de urgenţă şi a pledat pentru voluntariat. De asemenea, au fost premiaţi cicliştii participanţi la ediţia a doua a Cupei "Fiii satului Poienărei", în frunte cu campionul la triatlon, localnicul Alex Cujbescu.

"Să ne iubim mereu ţara şi neamul!"

Acesta a fost imperativul declarat public sus şi tare de către patriotul care este Virgil Baciu. Dumnealui a spus că a fost bucuros şi mândru de prezenţa la Poienărei a ÎPS Calinic, păstorul ortodocşilor din nordul Argeşului, şi le-a transmis celor prezenţi mesajul de a nu uita vreodată locurile natale şi oamenii din rândul cărora s-au ridicat şi, pe cât posibil, să sprijine renaşterea satului românesc tot mai depopulat şi mai sărăcit spiritual, pentru a-l readuce în rândul comunităţilor civilizate.

În cursul evenimentului s-au intonat multe cântece patriotice - "Basarabie frumoasă", "O rugăciune către Dumnezeu", "Noi suntem români!" şi "Nu ne vindem ţara!", care este un adevărat imn pentru mulţi dintre cei ce trăiesc pe aceleaşi coordonate sufleteşti ca şi Virgil Baciu. "România n-a avut/ Graniţe pe Prut!" şi "Trăiască România Mare!" - au fost câteva dintre scandările auzite lângă Biserica Sf. Parascheva de la Poienărei. De reţinut ar fi faptul că primarul Baciu şi vicele Aldea au împărţit participanţilor volumul documentar de mare respiraţie patriotică "Rezistenţa armată anticomunistă de pe versanţii sudici ai Munţilor Făgăraş", rodul muncii regretatului fiu al satului, istoricul Grigore Constantinescu, fiul preotului martir Ioan Constantinescu. Acesta se constituie într-o carte de învăţătură pentru cei ce vor să cunoască adevărata istorie a "Haiducilor Muscelului" conduşi de fraţii Arnăuţoiu, care au fost capturaţi la "Râpele cu brazi" din Poienărei, în urmă cu mai bine de 60 ani şi au fost executaţi la Jilava cu alţi patrioţi care-i ajutaseră...

Final apoteotic de spectacol muzical

Soliştii vocali au încins atmosfera şi i-au făcut pe participanţi să se încingă în hore îndrăcite specifice vivacităţii spiritului neamului românesc. Marioara Stan, de la Mioveni, a deschis această parte a spectacolului artistic, urmată de soţii Nina şi Nicu Spânu. Creola Stanciu şi Maria Man Gheorghe - invitate speciale ale primarului Virgil Baciu şi ale merituosului consilier local Valentin Grigoroiu, membru al Fundaţiei Umanitare PRO EDUCAŢIA (pentru persoanele cu dizabilităţi), au ridicat publicul în picioare, care a concluzionat unanim că "şi-au meritat toţi banii". Marioara Man Gheorghe a suplinit cu brio absenţa de ultim moment a Ansamblului "Pilisterlu", pricinuită de decesul unuia dintre membri. Mama solistei Elena Gheorghe, care acum câţiva ani reprezenta România la Eurovision, a impresionat prin căldura interpretării melodiilor sale cântate atât în româneşte, cât şi în armâneşte (în costumul popular macedonean), spre deliciul celor de acelaşi sânge cu ea, care au prins rădăcini la Poienărei în ultimii ani şi nu numai. Ea a fost însoţită de Denisa Gheorghe, o fetiţă care se anunţă ca un mare talent aşteptat să confirme şi care activează acum la "Mlădiţe ilfovene". Finalul recitalului Mariei Man Gheorghe a fost patriotic, la care a participat cu însufleţire corul participanţilor adunaţi în jurul său.

Sărbătoarea a continuat potrivit coordonatelor trasate de către viceprimarul Dan Aldea, care spusese că trebuie respectat obiceiul locului definit prin deviza "Nu plecăm acasă, până nu facem gol pe masă!". Şi s-a încheiat târziu, în noapte, cu angajamentele revenirii la ediţia a XVII-a, pentru a ura încă o dată "La Mulţi Ani, Poienărei!".

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It