Să ne reamintim de eroii noştri!

Ziua Înălţării Domnului nostru Iisus Hristos ne-a adus din nou prilejul să le aducem celor care au servit cu preţul propriilor vieţi patria şi neamul prinos de recunoştinţă veşnică pentru libertatea şi unitatea de care ne bucurăm astăzi noi, poporul român. De Ziua Naţională a Eroilor sunt onoraţi mai ales vitejii neamului care s-au jertift pe fron­turile Primului Război Mondial în virtutea realizării idealului naţional - România Mare! În total, peste 1 milion de oameni, militari şi civili au plătit preţul suprem pentru clădirea României noi. Potrivit relatărilor vremii, în fiecare locuinţă domnea durerea despărţirii de unul dintre membrii sau apropiaţii familiei. Generalul liberal Alexandru Averescu, figură legendară în vremea războiului, care a avut şi rolul de prim-ministru în anul 1920, a decretat ca ziua de 17 mai să fie sărbătoare naţională, închinată celor căzuţi în luptă crâncenă din anii 1916-1919.
În Ziua Înălţării Domnului, toate bisericile din ţară şi din străinătate desfăşoară slujbe de pomenire în memoria eroilor români căzuţi la datorie de-a istoriei, potrivit hotărârii luate de Sinodul BOR la 10 martie 1920. La Curtea de Argeş, evenimentul s-a desfăşurat la Cimitirul Eroilor de la Bolniţa şi a debutat cu primirea onorului, trecerea în revistă a Gărzii de Onoare şi intonarea Imnului Naţional. Din păcate, din cauza vremii ploioase, publicul n-a fost foarte numeros, însă şi de această dată au participat reprezentanţi ai Garnizoanei Curtea de Argeş, ai instituţiilor publice, ai Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, ai partidelor politice (PSD şi PNL, în frunte cu liderii organizaţiilor locale), precum şi membri ai comunităţii locale, în prezenţa cărora a fost oficiat serviciul religios de către o sobor de preoţi provenind din mai multe parohii.
Comandantul Garnizoanei Curtea de Argeş - Batalionul 33 Vânători de Munte "Posada", locotenent-colonel Antonio-Daniel Alexe, a luat mai departe cuvântul şi a vorbit despre contextul sacrificiului suprem pentru credinţă, libertate, apărarea şi reîntregirea hotarelor ţării. Acesta a amintit că tot eroi sunt şi cei care şi-au dat viaţa sau au fost răniţi în teatrele de operaţiuni din Balcani, Irak sau Afganistan, apărând principiile şi valorile universale, sublocotenenţii post-mortem Aurel Marcu, Florin Bădiceanu, Valerică Leu, Dan Ciubotariu şi Paul Caracudă.
Primarul Constantin Panţurescu a punctat apoi asupra însemnătăţii deosebite pe care o are această zi istorică pentru poporul român şi a amintit de datoria sfântă pe care o avem cu toţii să ne cinstim eroii cărora le datorăm integritatea şi unitatea de care avem parte astăzi. A urmat apoi depunerea de coroane la monumentul din Cimitirul Eroilor, după care evenimentul dedicat comemorării acestora s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It