"Suntem în situaţia fericită de a spera la scăderea taxei de salubrizare anul viitor!"

Aceasta este vestea bună pe care primarul Nicolae Barbu a ţinut s-o dea locuitorilor comunei Valea Iaşului: "Taxa plătită pentru salubrizare la noi a fost destul de contestată şi se ştie cât am fost de citicaţi pentru că am acceptat să plătim lunar câte 8 lei de persoană. N-am stat cu mâinile în sân şi, în urma acţiunilor pe care le-am desfăşurat pentru controlul riguros al colectărilor de gunoi, după numai câteva luni de zile din 2019, au apărut şi primele rezultate. Acestea sunt mai mult decât încurajatoare după ce am reuşit optimizarea salubrităţii, mai ales pe partea care ţine de identificarea corectă a fiecărei surse de producere a resturilor menajere - altele decât cele provenite din gospodăriile cetăţenilor. Practic, la ora actuală, în urma monitorizării activităţii de colectare a gunoiului efectuate de angajaţii operatorului FINANCIAR URBAN, se fac bonuri cu cantităţile de gunoi livrate de agenţii economici. Cele ce nu provin de la gospodăriile oamenilor se scad şi sunt plătite de cei ce le produc. Acest fapt, corelat cu colectarea selectivă, în saci speciali pentru plastic, hârtie şi alte resturi, pentru care ţin să le mulţumesc cetăţenilor care au fost receptivi la recomandările noastre, am reuşit să reducem facturile la circa 75% din ceea ce se estima. Reuşita ne pune în situaţia fericită de a spera la scăderea taxei de salubrizare anul viitor!" Primarul Barbu a apreciat că impactul pliantelor distribuite a fost pozitiv şi că s-a instaurat o bună disciplină în predarea deşeurilor selectate, care sunt colectate de angajaţii operatorului în prima şi a treia zi de vineri din fiecare lună.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It