Pe modelul Iohannis, primarul Barbu studiază îndelung propunerea dizolvării legislativului - Consilierul Grigorescu îşi menţine demisia, iar colegul Ştefănescu a promis să-şi prezinte raportul de activitate la viitoarea şedinţă

În ultima şedinţă a Consiliului Local Valea Iaşului, consilierul local liberal a cerut să i se spună clar şi lămurit ce decizie luase colegul său de partid, primarul Nicolae Barbu, faţă de propunerea dizolvării legislativului pe care o formulase în plenul reuniunii din data de 28 noiembrie 2018. Atunci, exasperat de consecvenţa opoziţiei celor trei consilieri de la PSD (Marius Constantin Bărbulescu, Vasile Gheorghiu şi Gheorghe Niţă), la care se alăturase Vasile Ungureanu, de la PMP, care blocau toate proiectele de hotărâri menite să aducă sume suplimentare la bugetul local, declarase că într-o asemenea situaţie de blocaj, singura soluţie logică era aceea de a se desfiinţa acest for ce nu-şi mai justifica menirea decât prin încasarea indemnizaţiilor de către aleşii comunităţii. Poziţia sa fusese aprobată de mai mulţi dintre colegi, şi nu neapărat numai de la PNL. Prof. Grigorescu se arătase dispus să demisioneze din legislativ, în speranţa că gestul său nu va rămâne singular. "Iau serios în calcul propunerea d-lui Grigorescu!", anunţase în acea şedinţă primarul Nicolae Barbu, însă totul îngheţase la nivelul acelei explicaţii. S-ar zice că şeful administraţiei publice locale de la Valea Iaşului acţionează uneori cu viteza şefului statului atunci când este pus în faţa unor remanieri guvernamentale. Această modalitate de lucru nu i-a picat bine consilierului Grigorescu, astfel că în şedinţa din 27 decembrie a cerut explicaţii din partea primarului, care a promis că va răspunde la timpul potrivit. S-ar părea că ameninţarea pierderii scaunelor a funcţionat, pentru că şedinţa respectivă a fost una în care toate proiectele de hotărâre au fost aprobate, fapt mai puţin întâlnit de-a lungul acestui mandat, cu precădere în 2018.
Constantin Ştefănescu (ALDE), care are experienţa mai multor mandate succesive, ce i-a permis să-l egaleze la vechime pe primarul Nicolae Barbu, a avut o luare de poziţie inteligentă: "Legea ne obligă pe toşi aleşii locali, fie că suntem consilieri, viceprimar sau primar, să ne prezentăm rapoartele de activitate. De asemenea, suntem obligaţi să ne motivăm şi voturile date pe proiecte, fie că au fost pozitive, fie negative, pentru ca oamenii să ştie din aceste rapoarte cum le-am reprezentat interesele în legislativ. Trebuie să înţelegem toţi că nu ne putem juca cu votul!... Eu vă anunţ că voi prezenta raportul meu de activitate pe ultimul an la viitoarea şedinţă". Angajamentul său n-a părut să impresioneze pe cineva, de parcă restul lumii ar fi fost preocupată de petrecerea de îngropare de an, programată pentru ziua următoare. Oare ştiau cumva că se va ajunge la "pupat Peaţa Endependenţii", pe modelul Caragiale?...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It