U.A.T. Valea Danului se grăbeşte "încet" cu asocierile!

Primarul Vasile Preda a confirmat faptul că se primise o invitaţie de aderare la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Monte Făgăraş Bîlea-Capra, însă nu s-a arătat foarte grăbit să recomande aleşilor locali o decizie în acest sens. "Personal am fost reţinut şi când a fost vorba despre asocierea la Proiectul Moliviş. N-am făcut un secret din asta atunci şi aleşii comunităţii noastre au gândit într-un mod asemănător. N-am aderat atunci şi ceea ce a urmat a îndreptăţit scepticismul nostru, deoarece proiectul n-a înaintat atât cât se spunea şi este încă departe de a prinde viaţă şi de a deveni acela de succes despre care se vorbeşte de câţiva ani buni. Şi asta chiar dacă s-a implicat ca membru al A.D.I. Molivişu şi Consiliul Judeţean Argeş! La A.D.I. Monte Făgăraş există o asociere de 11 comunităţi locale de pe cei doi versanţi ai celui mai înalt lanţ muntos din România, care-şi propune tot scopuri turistice, dar la o scară mult mai mare, cu investiţii în comunităţile membre pentru asigurarea infrastructurii şi serviciilor absolut necesare. Înţeleg că invitaţia de aderare a venit deoarece suntem proprietari ai unor terenuri montane vizate de acel master-plan pentru turism. Deocamdată vom analiza situaţia şi vom decide în cunoştinţă de cauză, la momentul pe care-l vom considera noi oportun, după ce vom vedea că proiectul în cauză este unul serios şi se va trece la materializarea lui. Dacă se pune problema să investim, noi vrem s-o facem ca parteneri activi, care să şi beneficieze, nu numai să-şi plătească dreptul de a chibiţa de pe margine jocurile celorlalţi!", a declarat primarul Vasile Preda.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It